Doi polițiști au fost răniți în urma unui accident rutier

Doi polițiști au fost răniți în urma unui accident rutier

Doi poliţişti ai Serviciului Poliţiei Rutiere Vrancea au ajuns la spital, vineri, după ce maşina de serviciu în care se aflau a fost lovită de o dubiţă. Accidentul a avut loc pe DN2, în apropiere de localitatea Garoafa, județul Vrancea, conform Mediafax.

Accidentul a avut loc în timp ce mașina în care se aflau cei doi polițiști era parcată pe drumul european, fiind lovită din spate de către dubița cu pricina.

„Din primele verificări a reieşit că şoferul unei dubiţe înmatriculate în Bucureşti a pătruns pe contrasens cu intenţia de a intra într-o curte. În zonă nu există o cale de acces de la drumul european către locaţia respectivă, iar şoferul se deplasa încet pe contrasens, căutând o cale de acces. Poliţiştii veneau dinspre Focşani şi au oprit pentru a vedea ce caută acea maşină pe sensul opus de mers. Au cerut documentele şi s-au întors la maşină pentru verificări. Ulterior, maşina de poliţie a fost lovită din spate de o altă dubă”, a declarat inspectorul Cătălin Manea.

Cei doi au fost răniți în urma accidentului, fiind apoi transportați la Spitalul Județean Focșani, unde au și fost internați.

Din cauză că polițiștii erau în timpul serviciului, incidentul va fi considerat drept unul de muncă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`