Impactul a fost extrem de violent, iar autoturismul cu care echipajul de poliție a intrat în coliziune, s-a răsturnat.
Se pare că mașina de poliție venea dinspre Academia Militară pe Șoseaua Panduri, iar în momentul în care a intrat în intersecție, a fost izbit de autoturismul alb, condus de un tânăr de 22 de ani.
În autospeciala de poliție erau trei persoane – doi polițiști de la secția zece și un suspect. După impactul extrem de puternic, mașina condusă de tânărul de 22 de ani, în care se mai afla un pasager, s-a răsturnat.
Zona 13 septembrie a fost împânzită de numeroase echipaje de poliție, SMURD și pompieri. În intersecția unde s-a petrecut accidentul, există camere de supraveghere, iar imaginile vor fi folosite de anchetatori pentru a lămuri cum s-a petrecut totul.
Răniții au primit îngrijiri medicale la Spitalul Universitar. În acest caz a fost deschis acum un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.