Doi funcționari din Primăria Capitalei, condamnați pentru corupție

Doi funcționari din Primăria Capitalei, condamnați pentru corupție
Foto: ziarulring.ro

Un consilier juridic și un referent din cadrul Primăriei Generale București (PMB) au fost condamnați la patru ani, respectiv cinci ani de închisoare, de magistrații Tribunalului București, pentru fapte de corupție, informează Mediafax.

Magistrații Tribunalului București l-au condamnat la cinci ani de închisoare pe Gabi Paraschiv, referent în cadrul PMB, pentru trafic de influență, totodată menținând măsura de arestare preventivă în cazul său.

În același dosar a fost hotărâtă și condamnarea la patru ani de închisoare pe Constantin Neagu, consilier juridic în cadrul PMB, menținând și în cazul acestuia măsura arestării preventive.

Decizia poate fi contestată cu apel în termen de 10 zile, aceștia fiind obligați să plătească 11.00 de lei fiecare, semnificând cheltuieli judiciare către stat.

Procurorii Direcției Generale Anticorupție (DNA) i-au trimis pe cei doi în judecată, pe 3 decembrie 2010, pentru că au pretins vânzarea la un preț subevaluat a unui imobil, situat în zona centrală a orașului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:39 - Lasconi: Am credit și până în 2037 trebuie să plătesc. Voi fi primul preşedinte al României cu credit la bancă. Trăiesc ca oricare român
23:30 - Papa Francisc a decis să renunțe la o parte dintre vechile ritualuri funerare. Cum își dorește să fie înmormântat Suveranul Pontif
23:27 - O fetiță a fost bătută de mama ei cu un prelungitor. Cine a raportat cazul
23:18 - Ciucă: Aţi văzut câtă disperare? Eu, care n-am fost în politică, am devenit inamicul numărul 1. Cei care mă atacă nu au decât, eu mă duc acăsică şi pun capul liniştit pe pernă
22:59 - Preparatele moderne și tradiționale la Târgul de Crăciun din Sibiu. Cât costă ciocolata Dubai
22:55 - Ciolacu: Mînzatu a fost validată ca vicepreşedinte al Comisiei Europene. Din păcate, unii din țară au uitat că la Bruxelles suntem toți români, că trebuie să tragem pentru România indiferent de ideologie
22:34 - O specie de prădător, fără dușmani naturali, face prăpăd în Delta Dunării. Localnicii sunt devastați de pierderile suferite
22:26 - Alarma dată de un bărbat din Ploiești duupă ce vecinii nu au răspuns la ușă. Ce au găsit polițiștii
22:25 - Drulă, despre vila pentru Iohannis: Are 1.200 mp. Cine locuiește în 1.200 mp?? Iar renovarea costă 9 milioane de euro, aproape cât tot bugetul RAAPPS pe un an (VIDEO)
22:06 - Ce spune Traian Băsescu despre amenințările nucleare ale Rusiei. „Ei sunt conștienți că vor primi o armă nucleară ca lovitură împotriva lor”