Doi frați din Galați și-au incendiat pe rând garsoniera în care locuiesc

Publicat: 08 02. 2016, 13:35
Foto: românialiberă.ro

Doi frați au generat un conflict și și-au incendiat garsoniera în care se aflau de două ori. A fost nevoie de trei autospeciale ale pompierilor pentru a interveni luni în stingerea indendiului provocat de cei doi, informează Agerpres.

Incendiul a avut loc la etajul zece al unui bloc din Galați.

„Pompierii au intervenit pentru a doua oară la interval de câteva ore la aceeași locuință. Prima oara, unul dintre frați a dat foc unor haine, în cursul nopții, iar luni dimineața al doilea frate a făcut același lucru”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Galați maior Eugen Chiriță.

Acesta a mai spus că incendiul a fost localizat în 30 de minute, iar ceilalți locatari din bloc nu au fost scoși afară pentru că incendiul nu a fost unul extins, ci doar au fost multe materiale textile care au ars.

Cei doi frați au fost duși la audieri pentru suspiciunea de incendiu provocat intenționat.