Pentru funcția de șef al Agenției Naționale de Integritate(ANI) și-au anunțat candidatura trei persoane, dintre care doi sunt absolvenți ai Academiei de Informații a SRI, scrie Româniacurată.ro.
Pentru concursul care va avea loc în august și septembrie s-au înscris Bogdan Stan, Petre Claudiu Platon și Ionel Gârleșteanu.
Conform CV-urilor, Bogdan Stan a urmat un curs post-universitar de securitate națională la Academia de Informații a SRI, Petre Claudiu Platon, care este în prezent manager în Ministerul Dezvoltării, a urmat și el un curs post-universitar în domeniul securității la Academia Națională de Informații, iar Ion Ionel Gârleșteanu a candidat și în 2008 și 2012 la șefia ANI, fără succes însă.
Jurnaliștii de la Româniacurată.ro subliniază că ar trebui să importăm persoane cu studii „mai serioase” pentru această funcție, dacă nu este atât de atractivă pentru românii calificați în acest domeniu.
“Nu e o glumă, ci o propunere cât se poate de serioasă: de ce să nu organizăm un concurs internațional la ANI. Să aducem un olandez, un danez, un englez sau un estonian care are deja experiență în acest domeniu. Poate chiar unul ieșit la pensie. Până la urmă, dacă sunt români care concurează cu succes pentru diferite poziții strategice pentru buna-guvernare în UE, de ce n-am deschide ușa și experților străini pentru câteva posturi cheie în România?”, scriu jurnaliștii.