Doi din 10 români testați au COVID-19. Creșterea ratei de pozitivare reprezintă o creștere a transmiterii comunitare (VIDEO)

Doi din 10 români testați au COVID-19. Creșterea ratei de pozitivare reprezintă o creștere a transmiterii comunitare (VIDEO)
Foto: Hepta

Pentru prima dată în România, peste 20% dintre testele prelucrate au fost pozitive. Datele sunt deja îngrijorătoare, iar medicul Valeriu Gheorghiță a oferit mai multe detalii, la B1 TV.

În contextul în care numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus este în creștere, iar sezonul rece cu virozele și gripa sezonieră este aproape, medicul explică cât de importantă este respectarea măsurilor de prevenirea a răspândirii SARS-CoV-2:

Categoric, dacă s-ar respecta măsurile actuale foarte, bine și de un număr foarte mare de persoane, ele și-ar demonstra eficiența. Problema este că nu toată lumea respectă regulile și în mod deosebit vorbim de acele activități care sunt asocietate unui risc crescut la infecție, pentru că acolo trebuie să avem mare grijă.

Atunci când suntem într-o zonă aglomerată, când suntem în spații foarte închise, grija noastră trebuie să fie un sporită. Referitor la acest procent de testare, este important să precizăm că probabilitatea, înainte de a efectua un test, la aceste persoane testate în ultimele 24 de ore, să iasă pozitive era mult mai mare, pentru că vorbim de perioada de weekend, vorbim de ziua de duminică, când, în general, este vorba de pacienți care se prezintă în camerele de gardă ale spitalelor cu o simptomatologie prezentă, la care se adaougă sigur alte categorii de pacienți care se internează în spitale din alte motive.

E important de știut că eșantionul acesta nu este unul reprezentativ la nivel național, pentru că vorbim de probabilitatea de pretestare mult mai mare de a fi pozitivă, decât în celelalte cazuri în care vorbeam și de un 30% – 40% de teste, care erau efectuate la cerere. În momentul de față avem ocreștere, a crescut procentul testelor pozitive, însă este un efect statistic, prin concentrarea cazurilor simptomatice pe perioada de weekend.

Dar în perioada ultimelor săptămâni am înregistrat o creștere a ratei de pozitivare a testelor, ceea ce reflectă o creștere a transmiterii comunitare a coronavirusului”, a explicat medicul infecționist, din cadrul Spitalului Militar, Valeriu Gheorghiță, pe B1 TV.

Prevenirea în cazul gripei și virozelor de sezon

Având în vedere că urmează sezonul rece, cu toate gripele și virozele de sezon, este important să știm și mai ales să vedem cum ne putem proteja și mai bine, în contextul răspândirii noului coronavirus.

Este obligatoriu să ținem cont de toate regulile de prevenție de până acum. Din fericire, aceste reguli de prevenție sunt acoperitoare atât pentru infecția cu SARS-CoV-2, cât și pentru gripe cât și pentru celelalte viroze de sezon. Cu atât mai mult, este recomandat pentru categoriile vulnerabile să apeleze la medicul de familie pentru calendarul de vaccinare anti-gripală și să respectăm în continuarea toate regulie, atât de respectare a spațiilor aglomerate, cât și cele sanitare”, a adăugat medicul infecționist.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:28 - Când trebuie să renunți la cauciucurile de vară și să le montezi pe cele de iarnă. Ce spune legea
18:26 - Panourile fotovoltaice pot produce cu 50% mai puțin dacă nu sunt întreținute corespunzător. Cum și când trebuie făcută mentenanța
18:13 - Diana Stoica (USR), după ce Curtea de Apel Iași a eliminat toate înregistrările din dosarul lui Buzatu: „Problema este că oamenii își pierd încrederea în acest proces. Cine a greșit trebuie să plătească” (VIDEO)
18:02 - Destinația de vacanță ideală pentru această toamnă. Se află în România și este cunoscută pentru peisajele frumoase
17:59 - Ialomițianu (PMP): Românii nu mai pot suporta noi creșteri de taxe / În continuare se fac angajări la stat, în ciuda promisiunilor PSD-PNL. Sunt comune care au mai mulți salariați decât locuitori (VIDEO)
17:54 - Doctoriță prinsă în flagrant de DNA în timp ce lua șpagă. Este șefă de secție la un spital din Caraș-Severin
17:48 - Catacombele Sibiului pot fi vizitate acum de către turiști. Cât trebuie să plătească o persoană
17:45 - Prejudiciu de aproape 100.000 de lei. Un dezvoltator imobiliar a păcălit mai multe persoane din Bistrița-Năsăud că le-ar construi case
17:37 - Marian Rasaliu (PSD), despre proiectul legislativ pentru pensiile militare: „Urmează ca în viitorul apropiat, în cel mai scurt timp, să intre la vot și să fie rezolvată chestiunea aceasta” (VIDEO)
17:36 - Alina Petre, despre reținerea fostului șef de la CS Rapid, cu care e în proces de divorț: „Mi-am făcut duș, m-am fardat, m-am îmbrăcat” / A fost căsătorită și cu fiul unui fost șef SRI