Doi copii de 9 și 11 ani din Dolj s-au înecat, după ce au încercat să scoată o minge dintr-un lac

Publicat: 15 02. 2021, 09:45

Doi băieți de 9 şi 11 ani s-au înecat, duminică seară, într-un heleşteu din satul Răcarii de Sus, judeţul Dolj, după ce au încercat să scoatădin lac o minge cu care se jucau, informează Agerpres.În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Potrivit IPJ Dolj, copiiis-au jucat cu o minge în preajma lacului din Răcarii de Sus, iar aceștia au intrat în apă pentru a recupera mingea care le căzuse.Echipajele de salvatori le-au făcut celor doi manevre de resuscitare, care au continuat la spitalul la care cei doi băieţi au fost transportaţi.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj a anunţat luni dimineaţă că manevrele de resuscitare în cazul celor doi băieţi scoşi din heleşteu au fost fără rezultat.

Dosar penal deschis

„Copiii s-ar fi jucat cu o minge, care ar fi căzut în lac. Unul din ei ar fi încercat să scoată mingea şi ar fi căzut, iar celălalt ar fi încercat să îl scoată şi a căzut şi el. Heleşteul este amplasat în extravilanul comunei Răcarii de Sus, pe o proprietate privată şi este prevăzut cu indicatoare de avertizare”, potrivit IPJ Dolj.

„La faţa locului a ajuns un echipaj SMURD şi o autospecială de pompieri, precum şi o ambulanţă. Echipajele de prim ajutor au efectuat manevre de resuscitare a celor doi minori. Ulterior, aceştia au fost transportaţi la spital, dar manevrele de resuscitare efectuate au fost fără rezultat, fiind declarat în cursul nopţii trecute decesul celor doi minori”, a informat IPJ Dolj.

“În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă şi totodată a fost dispusa efectuarea unei expertize medico legale în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei decesului”, a transmis IPJ Dolj.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.