Doi cetățeni arabi suspectați de terorism au fost expulzați din România
Doi cetățeni arabi au fost expluzați din România, fiind declarați persoane indezirabile în țara noastră, pentru o perioadă de 15 ani.
Cei doi sunt suspectați că sprijineau grupări teroriste care acționau în Orientul Mijlociu și erau monitorizați de SRI din a doua jumătate a anului 2011, a precizat pentru B1 TV, purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava.
Curtea de Apel București a aprobat, joi, expulzarea celor doi, la solicitarea SRI și a IGPR. Aceștia introduceau în România alți membri ai acestor grupări, care urmau să ajungă în cele din urmă în țări din Europa de Vest.
„Cei doi cetățeni străini au fost în atenția SRI începând cu a doua jumătate a anului 2011. Prin sentința Curții de Apel de ieri s-a hotărât ca aceștia să fie declarate persoane indezirabile în România pentru 15 ani, ca urmare a implicării acestora în sprijinirea unor organizații jihadiste ce acționau în Orientul Mijlociu”, a declarat Sorin Sava.
Potrivit SRI, cei doi au manifestat un comportament specific curentului islamist radical și au promovat idei, concepții și atitudini care susțin intoleranța religioasă și nececitatea eliminării dușmanilor. Aceștia utilizau intens și mediul virtual pentru propagandă și promovare a concepțiilor radicale.
http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf