Doi bărbați ucraineni, reținuți în județul Bihor pentru contrabandă cu substanțe toxice. Ce valoare aveau produsele transportate ilegal de aceștia
Doi cetăţeni ucraineni au fost reţinuţi, vineri, pentru contrabandă calificată cu produse toxice, după ce cu o zi în urmă, acestea au ajuns pe teritoriul României. Flacoanele găsite în posesia celor 2 bărbați conțineau un total de 1.000 de litri de erbicid/pesticid contrafăcut, care urma să fie comercializat pentru o sumă de aproape 3 milioane de lei.
Cantitatea de 1.000 de litri de erbicid/pesticid contrafăcut era ambalată în 100 de cutii de carton de culoare albă, fiecare cutie conţinând 10 flacoane a câte un litru, având aplicate etichete cu inscripţia: „FMC CORAGEN”, precum şi denumirea în limbă slavă, potrivit unui comunicat IPJ Bihor, citat de Observator News.
Cum au fost depistați cei doi bărbați
Produsele au fost descoperite joi, în jurul orei 1.00, în localitatea Biharia, judeţul Bihor, în urma unui flagrant al poliţiştilor Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor. Aceștia au depistat în trafic o autoutilitară, în care se aflau cei doi bărbați ucraineni, în vârstă de 50 de ani (șoferul), respectiv 45 de ani (pasagerul) și cu care erau transportați cei 1.000 de litri de pesticide, contrafăcute, fabricate în afara spaţiului Uniunii Europene
Cei doi bărbați au fost audiați și ulterior, au fost reținuți pentru 24 de ore în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă. Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea din data de 27 septembrie 2024, aceștia se află în continuare sub urmărire penală, fiind suspecți de contrabandă calificată, trafic de produse sau substanțe toxice şi punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.