O anvelopă a explodat la un service auto din municipiul Botoșani, joi, iar doi angajați ai service-ului au fost răniți, a anunțat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, Delia Nenișcu, potrivit Agerpres.
Cei doi angajați răniți în explozia anvelopei au vârste de 36, respectiv 37 de ani.
„Am fost sesizaţi cu privire la faptul că la un service auto din municipiul Botoşani a avut loc o explozie în urma căreia au rezultat două victime, de 36 şi 37 de ani. Acestea au fost transportate la spital pentru a li se acorda îngrijiri medicale”, a declarat reprezentanta ISU Botoșani.
Într-o stare mai gravă era bărbatul în vârstă de 36 de ani. De altfel, el a fost preluat cu elicopterul SMURD pentru a fi dus la o clinică din Iași.