Doi bărbați din Baia Mare sunt cercetați penaldupă ce au vândutteste negative false pentru COVID-19. Aceștia sunt acuzați căofereau adeverințe false de testare Covid,contra sumei de aproximativ 200 de lei, scrieDigi 24.
”În cursul lunii ianuarie, ca urmare a exploatării unor date de interes operativ, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Baia Mare, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, mai multe persoane care călătoresc în Uniunea Europeană își procură adeverințe false, care atestă că au efectuat teste COVID (PCR), al cărui rezultat este negativ.
Din cercetările efectuate până în prezent s-a stabilit că gruparea punea la dispoziția cetățenilor care călătoresc în Uniunea Europeană adeverințe false de testare Covid,contra sumei de aproximativ 200 de lei.
Totodată, cu sprijinul lucrătorilor de frontieră, într-un punct de trecere al frontierei, asupra persoanelor aflate într-un autoturism, au fost descoperite înscrisuri din categoria celor menționate.
S-a dispus reținerea a doi suspecți, ulterior, fiind pusă în mișcare acțiunea penală față de aceștia. Față de unul dintre ei, s-a luat măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Polițiștii continuă activitățile informativ-operative și de cercetare, în scopul identificării tuturor persoanelor implicate și tragerii lor la răspundere penală.”, potrivitIPJ Maramureș.