Doi bărbați care obligau o minoră să întrețină raporturi sexuale au fost arestați preventiv. Unul a vrut să vândă victima

Publicat: 14 11. 2023, 21:19
Actualizat: 14 11. 2023, 21:21
Sursa Foto: Facebook / Poliția Capitalei

Doi bărbați care obligau o fată de 14 ani să întrețină raporturi sexuale în urma cărora primeau bani au fost arestați preventiv.

Au planificat o căsătorie a fetei

Unul dintre ei ar fi dat fata să se căsătorească cu un bărbat pentru suma de 1.000 de lei, deși ei au cerut 2.000 de lei. Mai mult, ar fi obligat și o altă femeie să întrețină relații sexuale cu un bărbat, iar agresorii au primit 200 de lei, conform Ziare.com.

DIICOT au făcut cercetări într-un dosar penal privind infracțiunile de trafic de persoane și de minori și i-au descoperit pe cei doi bărbați.
„Din cercetări a reieşit că, în cursul lunii octombrie 2022, una dintre persoanele bănuite, ar fi recrutat, prin inducere în eroare (promisiuni false de căsătorie), transportat şi adăpostit, o persoană vătămată minoră, cunoscând vârsta reală a acesteia (de 14 ani).

Astfel, ar fi intermediat raporturi sexuale cu diferite persoane, de la care ar fi încasat sume cuprinse între 100 şi 200 de lei, iar în cursul aceleiaşi luni, ar fi întreţinut cu victima raporturi sexuale”,se precizează în comunicatul DIICOT.

Bărbații au fost reținuți

Și al doilea bărbat este bănuit pentru aceleași fapte.

„Cu privire la cea de-a doua persoană bănuită, din actele de urmărire penală efectuate a reieşit că, în cursul lunii octombrie 2022, ar fi întreţinut raporturi sexuale cu minora, a cărei vârstă ar fi cunoscut-o. De asemenea, aceasta i-ar fi facilitat întreţinerea de raporturi sexuale cu diferite persoane, în schimbul unor sume de bani, cuprinse între 100 şi 200 de lei.

Totodată, ar fi mijlocit o eventuală căsătorie a victimei minore cu un bărbat, de la care ar fi primit 1.000 de lei, reprezentând jumătate din suma cerută, în acest scop. În aceeaşi perioadă, ar fi constrâns o persoană vătămată majoră, să întreţină raporturi sexuale cu un bărbat, încasând de la acesta 200 de lei”, precizează IGPR.

Bărbații au fost arestați preventive pentru 24 de ore, iar după prezentarea la Tribunalul Olt s-a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.