Doi bărbați, arestați preventiv pentru că ar fi furat bijuterii în valoare de 120.000 de lei dintr-o locuință

Publicat: 07 07. 2021, 20:34
Foto: Pixabay.com

Miercuri, doi bărbați au fost arestați preventiv, după ce ar fi furat bijuterii în valoare de 120.000 de lei, dintr-o locuință aflatî n Sectorul 5 al Capitalei, după cum anunță Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

În data de 2 iulie, polițiștii din cadrul Secției 19 au fost sesizați de un bărbat, cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns în curtea sa din Sectorul 5, apoi au forțat un geam și au intrat în casă, de unde au sustras bijuterii din aur de aproximativ 500 de grame.

„Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat că fapta reclamată ar fi fost săvârşită de doi bărbaţi, cu sprijinul altui bărbat, care ar fi condus un autoturism, în baza unei înţelegeri prealabile şi care le-ar fi facilitat celorlalţi doi deplasarea şi ar fi asigurat locul comiterii faptei, ulterior aceştia fiind identificaţi”, precizează DGPMB, potrivit Agerpres.

Cinci mandate de percheziție, puse în aplicare în cazul bijuteriilor furate

În cursul zilei de marți, oamenii legii au pus în aplicare cinci mandate de percheziții domiciliale. În urma acestora, au fost identificate și ridicate mai multe instrumente care ar fi putut folosi la comiterea infracțiunii.

Totodată, doi bărbați au fost conduși la audieri, iar ulterior au fost reținuți și prezentați în fața instanței miercuri, când s-a decis arestarea preventivă.

În acest caz, cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Secției 19, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.