Doi americani, uimiti de prețurile din Sibiu. Cât au plătit pentru un prânz la restaurant (VIDEO)

Publicat: 07 11. 2024, 16:57
Sursa foto: Pixabay

Doi turiști americani au fost uimiți de prețurile din Sibiu. Niște prieteni le-au recomandat un restaurant din inima Transilvaniei unde au fost să ia prânzul, iar când au văzut prețurile nu le-au venit să creadă că este real.

Ce au spus cei doi despre prețurile de la restaurant

Cei doi turiști au venit în vizită în România și au luat la pas orașul Sibiu. După ce s-au plimbat prin inima Transilvaniei, au admirat obiectivele turistice și monumentele medievale, au decis să se oprească la un restaurant pentru a mânca. Aceștia au rămas uimiți când au văzut cât de mici sunt prețurile de la un restaurant din centrul orașului, iar mâncarea a fost foarte bună, conform observatornews.

Aceștia și-au comandat o ciorbă și o shaorma, iar pe ambele preparate au plătit 35 de lei.

„Nu știu ce are în ea, dar e extrem de bună și uitați-vă cât de mare e”, a spus unul dintre ei.

Turiștilor americani le-a plăcut experiența din Sibiu și spun că România este o țară accesibilă. Cât despre Sibiu, aceștia au spus că este o destinație de top din Europa, fiind în clasament lângă Budapesta și Praga.