Documentar CNN despre sclavia sexuală, realizat în România: „Nu am mai văzut niciodată o asemenea cruzime”
Românii au ajuns din nou pe CNN. De această dată este vorba despre traficanţi de carne vie. Un documentar realizat pe acest subiect, i-a arătat pe doi cetăţeni români care îşi maltratau victimele.
Povestea şi-au spus-o de după gratii, acolo unde îşi ispăşesc pedeapsa. Însă şansele să îşi reia proastele obiceiuri sunt mari, şi asta tocmai pentru că legea nu prevede pedepse mari pentru traficul de carne vie.
Doi români au povestit ce acte de o cruzime greu de imaginat comiteau asupra unor tinere pe care le-au silit să se prostitueze, multe ajungând sã fie vândute ca sclave sexuale în strãinãtate.
Cei doi i-au povestit realizatorului unui documentar difuzat de CNN, intitulat Not My Life, că își înfometau victimele și le băteau cu pumnii și cu picioarele.
„Nu le dădeam să mănânce. Le băteam (…). Le băteam cu picioarele, cu pumnii”, povestește unul dintre traficanții de carne vie.
Ei se află acum într-o închisoare din București, unde ispășesc o condamnare, care este însă prea mică pentru faptele lor.
Potrivit legislației din România, traficanții de persoane primesc între patru și șapte ani de închisoare și pot fi eliberați după patru ani, pentru bună purtare.
Una dintre victimele lor, Ana, a povestit că era bătută până când își pierdea cunoștinta și nu a fost scutită de cruzimi nici măcar atunci când a rămas însărcinată.
„Nu am mai văzut niciodată genul de cruzime, nesocotirea a tot ceea ce ar putea sã însemne a fi om, pe care le-am văzut în aceste practici (ale traficanților de oameni)”, a spus Robert Billheimer, regizorul documentarului Not My Life.
La serviciile victimelor traficanților de oameni recurg și unii care trec drept persoane onorabile în comunitãþile lor, cum ar fi avocați, medici, oameni de afaceri.
Cât timp oamenii vor continua să închidă ochii la astfel de practici, traficul de carne vie și sclavia nu vor putea fi eliminate, se spune în documentarul difuzat de CNN.