Unul dintre medicii arestați preventiv în dosarul fraudării concursurilor de angajare de la Spitalul Județean Botoșani a fost decorat de președintele Klaus Iohannis, de Ziua Națională a României, în anul 2021.
Este vorba despre Claudia Malancea, medicul-șef al Secției ATI a Sptalului Județean Botoșani. Ea a fost arestată joi, fiind acuzată de trei infracțiuni de luare de mită. Alte zece persoane au mai fost arestate în dosar, iar patru au fost plasate sub control judiciar.
În 2021, de Ziua Națională a României, Claudia Malancea s-a numărat printre persoanele decorate de președintele Klaus Iohannis, în ceremonia de la Palatul Cotroceni, informează B1 TV. Ea a primit atunci Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler.
Amintim că 11 persoane, medici și alți angajați ai Sitalului Județean Botoșani, au fost arestate preventiv, fiind acuzate de luare de mită și trafic de influență. Alte patru au fost plasate sub control judiciar.
Potrivit referatului DNA, „la nivelul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, posturile vacante sunt ocupate de către candidați agreați, în schimbul unor sume de bani și/sau în baza unor relații printre funcționarii unității spitalicești sau printre persoane cu funcții publice din administrația publică locală și județeană”.
„Din mijloacele de probă administrate în cauză, a rezultat, spre exemplu, că în anii 2018-2022, pentru a obține 1 post de asistent-medical în cadrul Spitalului Judeţean de Urgență Mavromati Botoșani, un candidat trebuia să dea cu titlu de mită, suma de aproximativ 8.000-10.000 de euro, sumă care a crescut la 15.000 de euro, în anul 2023”, se mai arată în referatul DNA.
Amintim că Spitalul Județean Botoșani este cel în care Alexandra, o tânără însărcinată și mamă a trei copii, a murit după șapte ore de agonie, timp în care niciun medic nu a ajutat-o.