Doctor Beatrice Mahler, despre pacientul care a murit de COVID la Spitalul Marius Nasta, ale cărui rude au urcat pe ferestre și au încercat să spargă geamurile: ‘Avea 40 de ani și suferea de obezitate morbidă’

Doctor Beatrice Mahler, despre pacientul care a murit de COVID la Spitalul Marius Nasta, ale cărui rude au urcat pe ferestre și au încercat să spargă geamurile: 'Avea 40 de ani și suferea de obezitate morbidă'
Sursa Foto: Europa Liberă

Incident grav la Institutul „Marius Nasta” din București, unul dintre principalele centre COVID din țară. Un grup de 20 de indivizi a luat spitalul cu asalat dupăce un brăbat a murit acolo din cauza Sars-Cov-2. Primele indicii arat că agresorii ar fi fost rude ale pacientului mort.

Institutul „MARIUS Nasta”, asaltat de 20 de indivizi. Agresorii, rude ale unui pacient covid-19 decedat

Beatrice Mahler, managerul institutului Marius Nasta, a declarat că nimeni nu a fost rănit, dar atât medicii, cât și pacienții sunt speriați. Rudele furioase au încercat să intre pe ferestre ca să ajungă la secția de terapie intensivă și au amenințat medicii.

„Din păcate, în această seară a fost o situație extrem de neplăcută la Institutul Marius Nasta, cauzată de decesul unui pacient tânăr infectat cu virusul SARS-CoV-2, un pacient cu comorbidități. În momentul în care familia a fost anunțată de evenimentul produs, practic un grup mare de cetățeni au forțat intrarea în spital, au ajuns la pavilionul COVID, au urcat pe ferestrele pavilionului și au încercat să intre pe geamuri – să spargă ferestrele, practic, pentru că asistentele și medicii au reușit să închidă pavilionul”, a relatat dr. Beatrice Mahler la Digi24.

„Nu pot să vă spun decât că personalul și în primul rând pacienții au fost extrem de speriați și sunt la acest moment extrem de speriați, pentru că siguranța lor a fost pusă în pericol. Vorbim de pacienți critici, vorbim de pacienți care sunt în terapie intensivă covid și care nu au nevoie de astfel de evenimente”, a punctat managerul spitalului.

Pacientul care a murit de COVID la Spitalul Marius Nasta avea 40 de ani și suferea de obezitate morbidă

Bărbatul decedat aseară avea 40 de ani și obezitate morbidă, el cântărind 150 de kilograme. El era internat de câteva zile, cu evoluție lentă, dar progresivă spre deteriorare. „Era un risc mare de evoluție nefavorabilă, din păcate, în momentul în care contactezi infecția cu SARS-CoV2”, a spus Beatrice Mahler pentru Hotnews.

„Obezitatea nu este încă percepută de populație ca o boală, nici la adulți nici la copii, ceea ce este trist. Noi considerăm încă că dacă ești un pic mai plinuț, ce contează? Nu este deloc ok să fii supraponderal, ca să nu mai vorbesc despre obezitate morbidă, mai ales când ai COVID”, avertizează medicul Beatrice Mahler.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)