În acest moment, doar un pacient cu COVID-19 mai este internat în Spitalul de Ortopedie Foișor din București, informează News.ro, care citează informații transmise de Administrația Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB). Asta în condițiile în care acolo lucrează 27 de medici. Spitalul a fost transformat în unitate suport COVID-19 la începutul lunii aprilie, atunci când pacienții cu probleme ortopedice au fost evacuați în timpul nopții pentru ca, de a doua zi, să fie internați cei infectați cu coronavirus care aveau nevoie de terapie intensivă. Potrivit aceleiași surse, ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a confirmat faptul că reprezentanții Spitalului Foișor au solicitat revenirea acestuia la vechea structură.
Potrivit răspunsului transmis de reprezentanții ASSMB pentru News.ro, ”luni, 17.05.2021, în cadrul unităţii sanitare este internat un pacient COVID-19, la secţia ATI.Toţi medicii din cadrul Spitalului Foişor care nu se află în concediu medical sau de odihnă sunt remuneraţi conform prevederilor legale în vigoare.Numărul total al medicilor care lucrează în cadrul Spitalului Foişor este de 27”.
Totodată, reprezentanții ASSMB au precizat că ”decizia revenirii unităţii sanitare la activitatea obişnuită excede atribuţiilor” lor.
Precizări în acest sens au venit și din partea ministrului Sănătății, Ioana Mihăilă. Aceasta a anunțat că a primit o solicitare din partea Spitalului Foișor privind revenirea la structura în care să primească din nou pacienți non-COVID.
”Am avut o discuţie cu domnul Arafat şi am convenit să recomandăm Spitalului Foişor să solicite asistenţa tocmai Direcţiei de Sănătate Publică pentru a trece înapoi la forma de spital care îngrijeşte pacienţi non-COVID. Nu ştiu câţi bolnavi de COVID mai sunt la Foişor, dar conform solicitărilor transmise, mai există în terapie intensivă un pacient COVID”, a spus Ioana Mihăilă.
Totodată, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică București precizează că Spitalul Foișor a primit pe 5 mai avizul de modificare a structurii.
”Noi am primit o cerere pentru modificare de aviz de funcţionare de la începutul lunii mai, dar Spitalul Foişor a primit aviz de modificare a structurii incă din data de 5 mai, din partea DSP Bucureşti, astfel încât în momentul de faţă pot să vă spun că ei au rămas în Covid doar cu 5 paturi de ATI. Cererea a venit din partea managerului unităţii sanitare. 5 paturi de ATI, atât au în Covid, şi au primit din data de 5 mai aviz pe noua structură.(…) Solicitarea de ieşire din COVID nu ţine de DSP Bucureşti”, au precizat reprezentanții DSP.