CNCAV a anunțat că, în ultimele 24 de ore, au fost administrate 7.330 de doze de vaccin anti-COVID-19 la nivel național. Astfel, de la debutul campaniei, în România au fost vaccinate măcar cu o doză 5.005.436 de persoane, arată bilanțul transmis duminică seară.
Un număr de 2.790 de persoane au fost imunizate cu doza a doua în ultimele 24 de ore, interval în care au fost înregistrate doar trei reacții adverse, toate de tip general.
În total, din 27 decembrie 2020 și până duminică seară, la nivel național au fost imunizate cu schema completă 4.858.584 de persoane.
La nivelul centrelor de vaccinare au fost înregistrate 16.826 de reacții adverse, reprezentând o pondere de 1,79 la mia de doze administrate. Concret, este vorba despre 1.800 de reacții de tip local, respectiv 15.026 de tip general.
În România au fost administrate 9.413.419 doze din cele patru seruri anti-COVID-19 aprobate de Agenția Europeană a Medicamentului, după cum urmează: 7.387.241 de la Pfizer; 727.459 de la Moderna; 848.118 de la AstraZeneca; 450.601 de la Johnson & Johnson.
Până astăzi, 1 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.083.341 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Un număr de 1.047.767 de pacienți au fost declarați vindecați, în timp ce 34.286 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat, arată datele oferite duminică de GCS.