Doar 3.301 persoane vaccinate cu prima doză în 24 de ore. Aproape 7,9 milioane de persoane au primit măcar o doză de la debutul campaniei

Publicat: 19 12. 2021, 17:49
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

În ultimele 24 de ore au fost vaccinate 20.879 de persoane, arată bilanțul transmis duminică seară de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19. De la debutul campaniei, la nivel național au primit măcar o doză de ser aproape 7,9 milioane de persoane.

CNCAV: 3.301 persoane vaccinate cu prima doză în 24 de ore

În ultima zi a fost efectuată o primă doză la doar 3.301 persoane. Doza a doua a fost administrată la 6.708 persoane, iar pentru doza booster au venit 10.870.

Campania de vaccinare a început pe 27 decembrie 2020, iar de atunci și până în această seară la nivel național au fost administrate 15.627.797 de doze dintr-un total de patru vaccinuri anti-COVID-19, astfel: 11.925.771 de la Pfizer; 946.823 de la Moderna; 852.187 de la AstraZeneca; 1.903.016 de la Johnson & Johnson.

În țara noastră au primit măcar o doză de ser 7.890.292 de persoane. Numărul vaccinaților cu schemă completă a ajuns la 7.731.277, iar doza booster a fost efectuată la 1.899.608 persoane.

La nivelul centrelor de vaccinare au fost înregistrate 19.633 de reacții adverse, reprezentând o pondere de 1,26 la mia de doze administrate. Este vorba despre 2.137 reacții de tip local, respectiv 17.496 reacții generale.

Potrivit CNCAV, 219 reacții adverse sunt în curs de investigare și nu au fost raportate cazuri severe.

Duminică au fost raportate 499 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 la nivel național. La ora de transmitere a datelor, în unitățile sanitare de profil erau 3.190 de pacienți COVID-19, iar 526 dintre aceștia se aflau în secțiile de Terapie Intensivă. În țara noastră mai există un singur oraș în care incidența este mai mare de 3 la mie.