DNA trimite în judecată membrii unei rețele care a obținut ilegal 24 de terenuri din București, aflate în proprietatea statului

DNA trimite în judecată membrii unei rețele care a obținut ilegal 24 de terenuri din București, aflate în proprietatea statului
Foto: Direcția Națională Anticorupție / Facebook

Nouă persoane au fost trimise în judecată de către DNA într-un dosar în care acestea sunt acuzate că au contribuit la atribuirea ilegală a 24 de terenuri aflate în proprietatea statului. Prejudiciul estimat de procurori este de peste 4.000.000 euro.

Ce susțin procurorii DNA

Potrivit procurorilor, ca mod de operare, inculpații ar fi identificat inițial terenuri aflate în proprietatea statului ca urmare a dispunerii în trecut a unor măsuri de expropriere după care, prin întocmirea și folosirea unor sentințe civile judecătorești false, datate în anii 1997-2000, ar fi pretins în fața notarilor publici și a altor instituții de stat că au dobândit acele terenuri prin uzucapiune. Ulterior, aceștia ar fi solicitat emiterea actelor de dobândire a proprietății și înscrierea lor pe rolul fiscal ori intabularea funciară.

Sentințele respective ar fi fost redactate de către inculpați pe numele unor persoane cu o situație materială precară, ce nu ar fi avut niciun drept asupra terenurilor și cărora li s-ar fi indicat și ce anume să declare în fața autorităților referitor la modalitatea de dobândire a dreptului de proprietate asupra acestora.

Ulterior, după înregistrarea frauduloasă a dreptului de proprietate pe numele persoanelor interpuse, terenurile ar fi fost vândute mai departe printr-un circuit complex, de spălare a banilor.

Primăria municipiului București precum și persoanele vătămate s-au constituit parte civilă în procesul penal.

În cauză a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin celor nouă inculpați persoane fizice.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunerea de a se menține măsurile asiguratorii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`