Arhiepiscopul Tomisului a mințit pentru a-și scăpat propira piele. Mai exact, Teodosie Petrescu a formulat un denunţ fals cu scopul de a obţine reducerea limitelor de pedeapsă într-un dosar de corupţie în care este judecat, potrivit rechizitoriului.
Înaltul ierarh a fost deferit justiţiei pentru inducerea în eroare a organelor judiciare, mărturie mincinoasă şi abuz în serviciu în formă continuată, scrie Agerpres.
„În dorinţa de a-şi crea o situaţie favorabilă în cadrul procesului penal (…) aflat pe rolul Curţii de Apel Constanţa, precum şi pentru a beneficia de reducerea cu jumătate a limitelor de pedeapsă, conform art. 19 din OUG 43/2002, inculpatul Petrescu Teodosie, arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, a formulat în luna octombrie 2017, atât în nume personal, cât şi în numele Arhiepiscopiei Tomisului, la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa, o plângere mincinoasă prin care acuza mai multe persoane ca fiind vinovate de fraudarea fondurilor europene”, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii de la DNA Constanţa.
Procurorii DNA au dispus trimiterea în judeacată a lui Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, inducere în eroare a organelor judiciare, mărturie mincinoasă și abuz în serviciu în formă continuată.
În acelați dosar, au fost trimiș în judecată Neculai Poalelungi, angajat al Arhiepiscopiei Tomisului, acuzat de inducere în eroare a organelor judiciare, mărturie mincinoasă, fals intelectual, favorizarea făptuitorului și complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată, și Ciprian Stoichin, consilier administrativ bisericesc în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, acuzat de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată.