DNA știa de doi ani de neregulile de la Spitalul ”Victor Gomoiu”: Dosarul clasat în 2018, a fost redeschis recent după ce s-a constatat că prima dată „nu s-a realizat o urmărire penală efectivă şi nu au fost administrate probe”

DNA știa de doi ani de neregulile de la Spitalul ”Victor Gomoiu”: Dosarul clasat în 2018, a fost redeschis recent după ce s-a constatat că prima dată „nu s-a realizat o urmărire penală efectivă şi nu au fost administrate probe”

Procurorii Direcție Naționale Anticorupție cunoșteau încă din anul 2017 neregulile de la Spitalul de copii Victor Gomoiu, la începutul anului 2018 luând decizia închiderii unui dosar în acest sens, careză care a fost redeschisă la 4 noiembrie 2019 după ce s-a constatat că „nu s-a realizat o urmărire penală efectivă şi nu au fost administrate probe”, informează G4Media.ro, citând un răspuns primit de la DNA.

Astfel, DNA transmite că în anul 2017 i-a fost declinat de către o altă structură de Parchet un dosar penal deschis în baza unui raport al Corpul de Control al prim-ministrului, întocmit după o serie de verificări la Asociația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (A.S.S.I.M.B.). Documentul cu pricina făcea referire la ”la aprobarea de către funcționari din cadrul A.S.S.I.M.B. a plății unor lucrări și servicii în cadrul proiectului “Extinderea-Modernizarea și Echiparea Spitalului Clinic de Copii Dr. Victor Gomoiu”, fără verificarea respectării prevederilor contractuale”, potrivit sursei citate.

Înacest dosar a fost dispusă urmărirea penală in rem, în ianuarie 2018, iar procurorii au dispus clasarea cauzei.

Ulterior, la începutul lunii noiembrie a fost infirmată ordonanța de clasare și s-au reluat cercetările în acest caz „întrucât nu s-a realizat o urmărire penală efectivă și nu au fost administrate probe”.

Spitalul „Victor Gomoiu” din Capitală a ajuns în centrul unui adevărate controverse, după ce Lavinia Coțofană a depus un denunț la DNA cu privire la o serie de decontări fictive, licitații deturnate și supraevalăuri de achiziții cu 2000%. Odată cu reclamarea unor presupuse fărădelegi, ea a fost demisă de la șefia Direcției Juridice din Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)
19:48 - Urmărire cu focuri de armă în trafic: Un tânăr a furat o mașină și a avariat alte cinci autoturisme și două autospeciale de poliție
19:29 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt ținuți într-un imobil de către frații lor vitregi. Voi depune plângeri penale împotriva celor de la DGASPC. Ei nu m-au ajutat, ba chiar au o relație de obediență față de frații vitregi (VIDEO)
18:56 - Hideg, după ce lui Coldea i s-au permis deplasările în interiorul UE: Nu mai am încredere în judecătorii de la Curtea de Apel București. Mă întreb dacă dorm bine noaptea după ce au făcut că așa li s-a spus (VIDEO)
18:16 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 24 – 30 noiembrie: Factor de noroc pentru Raci. Sunt protejați, favorizați (VIDEO)
17:34 - Dani Oțil, luat la rost de fani: „Nu se mai satură de bani”. Replica prezentatorului TV: „V-am umblat în buzunar? (FOTO)
17:08 - USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al prezidențialelor din România
16:45 - Corina Chiriac, mesaj emoționant după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Îmi pare extrem de rău că nu am reușit să înregistrăm măcar un duet, să rămână” (VIDEO)
16:15 - Profesorul Mircea Dumitru: Ne confruntăm cu o criză de lideri. Nu știu cu cine voi vota, dar voi merge la vot. Vreau să joc, pentru că oricât de dificilă și proastă ar fi alegerea mea, e mai bună decât nealegerea într-o democrație