Direcţia Naţională Aniticorupţie şi Serviciul Român de Informaţi cresc din ce în ce mai mult în ochii românilor. Potrivit unui studiu citat de Adevărul, cele două înstituţii, din cadrul ordinii şi siguranţei naţionale, se bucură de încrederea românilor. La polul opus se află partidele politice, care sunt tot mai prost văzute de români.
Pe locul întâi în topul instituţiilor din cadrul ordinii şi siguranţei naţionale în care românii au cea mai mare încredere se află Armata.
Potrivit unui sondaj realizat de INSCOP Research citat de Adevărul, la începutul lunii, aproape 70 % din populaţie şi-a arătat încrederea faţă de MApN. Următorul loc din acest clasament este ocupat Jandarmerie, iar pe poziţia imediat următoare se află Serviciul Român de Informaţii.
Aproape 50% din cei chestionaţi au spus că au multă şi foarte multă încredere în SRI. Pe locul 4 în topul încredere faţă de instiuţiile din cadrul ordinii şi siguranţei naţionale se află DNA, tocmai pentru implicarea în lupta cazurilor sonore de corupţie.
Pe ultimele locuri se situează Banca Naţională a României, Poliţia, Serviciul Extern de Informaţii şi Agenţia Naţională de Integritate.
Pe de altă parte, procentele încrederii în instituţiile politice sunt într-o relativă stabilizare, pe fondul tendinţei deja constatate de scădere treptată pe termen lung.
La polul opus partidele politice rămân cele mai prost văzute de români.
În ce priveşte topul încrderii în instituţiile sociale sau private din luna mai, clasamentul este dominat în contiunare de Biserică. Potrivit sondajului citat de Adevărul peste 60% dintre români au încredere în Biserică. În timp ce pe ultimele locuri se situează patronatele şi băncile.
Privitor la încrederea acordată de români instituţiilor internaţionale, Alianţa Nord Atlantică se află pe primul loc. Peste 50 dintre românii chestionaţi şi au arătat încrederea faţă de NATO. Pe locul următor se află Organizaţia Naţiunilor Unite, urmat de Uniunea Europeană, Parlamentul European, Comisia Europeană, Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional.
Studiul a fost realizat în perioada 1-6 iunie, pe un eşantion de 1.055 de persoane, reprezentativ pentru populaţia de peste 18 ani a României.