DNA ridică mai multe documente de la sediul Spitalului Județean de Urgență Deva

Publicat: 24 02. 2017, 13:13

Procurorii DNA Alba Iulia au solicitat mai multe documente de la Spitalul Județean de Urgență Deva, legate de organizarea concursurilor de ocupare a posturilor scoase la concurs și achizițiile desfășurate în perioada 2013-2017, informează Agerpres.

"Doi ofițeri din partea DNA Alba Iulia au venit la sediul spitalului și au cerut dosarele legate de concursurile organizate de instituție începând cu anul 2013 și până în prezent. De asemenea, au fost solicitate dosarele pentru procedurile de achiziție din intervalul 2013-2017”, a declarat managerul interimar al instituției, Livia Oros.

În perioada 2012-2016, unitatea medicală a fost condusă de către Călin Laza. El a declarat, pentru Agerpres, că în acest interval au avut loc mai multe controale, dar nu au fost constatate nereguli.

"Am avut mai multe controale în perioada menționată. Am avut audit și verificări ale Corpului de Control de la Consiliul Județean Hunedoara (instituția care coordonează activitatea spitalului, n.r.). Nu au fost constatate probleme în activitatea spitalului", a susținut Laza.