DNA, primele precizări după imaginile cu Sorina Pintea: „Procurorii nu pot și nu au dreptul să intervină în nici un fel în procedurile desfășurate la locul de deținere”
Direcția Națională Anticorupție a făcut o serie de precizări, „cu referire la imaginile în care inculpata Pintea Sorina, arestată prin decizie a Tribunalului București, a fost prezentată publicului încătușată, în timp ce era transportată în vederea unei consultații medicale”.
„Nici DNA, nici procurorul de caz, nici polițiștii din cadrul DNA nu au atribuții în legătură cu transportul și escortarea persoanelor aflate în stare de deținere în urma măsurii arestului preventiv.
Mai mult, după dispunerea deciziei de arestare preventivă, procurorii nu pot și nu au dreptul să intervină în nici un fel în procedurile desfășurate la locul de deținere (pachete, transport la medic etc).
Atribuțiile în ceea ce privește gestionarea acestor situații îi revin exclusiv instituției în custodia căreia se află persoana aflată în stare de deținere.
Subliniem că, în perioada în care inculpata s-a aflat în prezenta angajaților DNA, în spațiul public nu au apărut nici un fel de imagini cu aceasta”, arată comunicatul DNA.
Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății în Guvernul Dăncilă, a fost reținută de procurorii DNA, după ce ar fi luat, în calitatea sa de director al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare,o mită de circa 30.000 de euro.
Contractul din dosar se referă laachiziționarea echipamentelor sanitare specifice luptei cu coronavirusul. Sursele spun că ar fi fost prinsă în flagrant, iar Sorina Pintea va fi prezentatăinstanței cu propunere de arestare preventivă.
Sorina Pintea a devenitministru al Sănătății în 29 ianuarie 2018, odată cu învestitura Guvernului Dăncilă, și a părăsit portofoliul la momentul 10 octombrie 2019, când cabinetul fostei lidere social-democrate era demis prin moțiune de cenzură.
Fostul ministru câștigase un mandat de senator la alegerile generale din 2016, când a candidat pe listele PSD. Cu toate acestea, în 4 februarie 2017, ea avea să își dea demisia, pentru că dorea să rămână în funcția de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare.
Totuși, reacția DNA vine discuțiile provocate în media de momentul în care Sorina Pintea a fost transportată, marți seară, la Policlinica MAI din Capitală pentru noi investigații medicale. Fostul ministru al Sănătății a fost scos din Arestul Central și a ajuns încătușat la unitatea medicală. (Detalii AICI)