DNA: Președintele Judecătoriei Făurei, Aurica Budescu, a fost reținută pentru luare de mită
Aurica Budescu, președintele Judecătoriei Făurei, județul Brăila, a fost reținută, sâmbătă, pentru săvârșirea infractțiunii de luare de mită, într-un dosar instrumentat de procurorii Serviciului Teritorial Galați al Direcției Naționale Anticorupție (DNA).
„Din ordonanța de reținere întocmită de procurori a reieșit că în cauză exista date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă potrivit căreia, la data de 4 noiembrie 2014, în calitate de președinte al Judecătoriei Făurei, județul Brăila și, implicit, de judecător, având repartizat spre soluționare un dosar, a pretins de la un martor denunțător o sumă de bani, în legătură cu soluționarea favorabilă a dosarului în care această persoană avea calitatea de petent contestatar al unui proces-verbal de sancționare contravențională”, se arată într-un comunicat al DNA.
Pe 28 noiembrie 2014, după ce dosarul fusese între timp soluționat prin înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 20.000 de lei cu sancțiunea avertismentului, judecătoarea a primit de la martorul denunțător suma de 1.000 de euro, ocazie cu care a fost prinsă în flagrant, se mai precizează în comunicat.
Inculpata urmează să fie prezentată în cursul zilei de sâmbătă la Curtea de Apel Galați, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.