DNA nu a găsit cei 175.000 de euro primiţi de Mazăre, dar au sechestrat 18.000 găsiţi la percheziţii
Procurorii DNA afirmă că nu au găsit „în materialitatea lor” cei 175.000 de euro despre care susţin că i-ar fi luat mită Radu Mazăre.
Însă, în vederea recuperării lor, aceștia au pus sub sechestru aproape 19.000 de euro, susțin surse judiciare pentru Mediafax.
Procurorii anticorupţie au încercat să identifice şi să pună sechestru asigurător pe 175.000 de euro, sumă pe care, susţin ei, ar fi luat-o mită primarul Constanţei de la omul de afaceri Avraham Morgenstern, potrivit surselor citate.
Într-un document al anchetatorilor, procurorii notează că banii nu au fost găsiţi integral, astfel că încearcă sechestrarea altor bunuri, până la concurenţa acestei sume.
„În consecinţă, având în vedere că suma de 175.000 de euro, primită drept mită de inculpatul Mazăre Radu Ştefan, nu a mai fost găsită în materialitatea sa, este necesară instituirea măsurii asigurătorii, a sechestrului în vederea confiscării prin echivalent a sumei de 175.000 de euro”, se arată în document.
Conform aceluiaşi document, anchetatorii au găsit, la percheziţiile făcute în locuinţa lui Radu Mazăre, 18.550 de euro şi 114 de dolari, iar asupra acestor sume s-a instituit măsura sechestrului asigurător.
Astfel, arată sursele citate, procurorii au depus banii la o unitate bancară, „într-un cont pe numele lui Radu Mazăre, la dispoziţia PICCJ – DNA”.
Primarul Constanţei, Radu Mazăre, şi omul de afaceri Avraham Morgenstern, acuzat i-ar fi dat mită edilului 175.000 de euro pentru a-şi asigura câştigarea contractului pentru construirea locuinţelor sociale din campusul „Henri Coandă”, au fost eliberaţi din arestul Poliţiei Capitalei în 9 aprilie, după ce instanţa supremă a decis cercetarea lor în libertate, sub control judiciar.