DNA: Laura Georgescu, Viorel Hrebenciuc, Gheorghe Ștefan și Narcisa Iorga, puși sub acuzare

Publicat: 13 05. 2015, 17:24

Procurorii DNA au dispus, miercuri, punerea în mișcare a acțiunii penale într-un nou dosar care o vizează pe Laura Georgescu, președintele Consiliului Național al Audiovizualului, alături de care sunt cercetați fostul deputat Viorel Hrebenciuc, fostul primar din Piatra Neamț Gheorghe Ștefan, precum și Narcisa Iorga, fost președinte și membru CNA la data săvârșirii faptei.

Laura Georgescu este cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu (25 de acte materiale) și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (25 acte materiale), în cazul lui Viorel Hrebenciuc acuzația fiind de folosire a influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un partid, potrivit unui comunicat DNA.

Gheorghe Ștefan și Narcisa Iorga au fost puși sub urmărire penală pentru instigare la săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un partid, conform sursei citate.

”La data de 17 septembrie 2013, la propunerea Laurei Georgescu, preşedinta CNA, autoritatea naţională în domeniul audiovizualului a decis, cu o majoritate de 7 la 4 (11 membri CNA prezenţi), retragerea licenţei audiovizuale pentru postul Giga Tv, controlat de inculpatul Ştefan Gheorghe.

În consecinţă, a fost emisă decizia nr.483/2013, în care, după o elaborată expunere de motive şi consideraţii de natură tehnică, s-a hotărât că respectivul post TV a încălcat dispoziţiile art.57 alin.1 lit.b teza 2 din Legea nr.504/2002 a audiovizualului, în sensul că a încetat să difuzeze serviciul de programe pentru care i s-a acordat licenţa audiovizuală, mai mult de 96 de ore, pentru orice motive imputabile titularului, singura sancţiune prevăzută de lege într-o asemenea situaţie fiind retragerea licenţei.

Ulterior datei de 17 septembrie 2013, inculpata Iorga Narcisa – Clementina, membru al C.N.A., l-a îndrumat pe inculpatul Ștefan Gheorghe să apeleze la cunoştinţele sale din mediul politic, pentru a influenţa votul pe care ceilalţi membri ai CNA urmau să îl dea cu privire la contestaţia pe care postul TV respectiv intenţiona să o formuleze.

În acest context, Iorga Narcisa a precizat pe cine anume dintre oamenii politici trebuie să îi acceseze şi capaciteze, pentru ca aceştia, la rândul lor, să îi influenţeze pe membrii CNA asupra cărora puteau să îşi exercite influenţa şi autoritatea. În acest context, printre oamenii politici nominalizaţi de Narcisa Iorga, s-a numărat şi fostul parlamentar Viorel Hrebenciuc.

Ca urmare a indicaţiilor primite, inculpatul Ștefan Gheorghe i-a solicitat sprijin inculpatului Hrebenciuc Viorel, astfel încât acesta să se implice nemijlocit în realizarea de demersuri pentru a determina funcţionari din cadrul Consiliului Naţional al Audiovizualului (C.N.A) ca instituţia să revină asupra deciziei prin care a fost retrasă licenţa pentru postul de televiziune respectiv.

În urma solicitării făcute de reprezentantul postului TV, inculpatul Hrebenciuc Viorel s-a implicat nemijlocit în realizarea de demersuri pentru a o determina pe inculpata Laura Georgescu ca instituţia pe care o conduce să revină asupra deciziei, folosindu-se de influenţa şi autoritatea pe care le deţinea, în calitatea sa de membru al structurilor de conducere din partidul din care face parte, respectiv membru al Comitetului Executiv Naţional, organul de conducere şi de decizie al partidului.

Ca urmare a acestor acțiuni, după numai două săptămâni, la data de 1 octombrie 2013, s-a emis o altă decizie, nr.514/2013, prin care s-a revocat decizia anterioară (6 voturi pentru şi 4 voturi împotrivă, din 10 membri prezenţi), precizându-se doar că argumentele conţinute în contestaţia depusă de postul de televiziune sancţionat au fost admise, fără a se mai realiza o analiză tehnică sau să se ţină cont dacă există un punct de vedere al specialiştilor din cadrul CNA, care să constate dacă susţinerile din contestaţie sunt temeinice şi legale.

Astfel, au fost afectaţi implicit şi ceilalţi operatori de televiziune, atât sub aspectul concurenţei neloiale, cât şi a încrederii în corectitudinea desfăşurării activităţii de către singurul organism abilitat să monitorizeze domeniul audiovizual şi să aplice legislaţia specifică”, se arată în comunicat.