Judecătoare din București, acuzată de DNA că lua șpagă și că a condamnat cu executare un minor, pentru că tatăl său n-a vrut să dea mită
DNA a anunțat că a dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a unei judecătoare pe care o acuză de luare de mită.
Elena Burlan-Pușcaș, la data faptelor judecător în cadrul Tribunalului București, este acuzată de patru infracțiuni de luare de mită. Ea ar fi primit 63.000 de euro în perioada iunie 2009 – februarie 2010, prin intermediari. Mai mult, procurorii o acuză că a condamnat un minor la închisoare cu executare deoarece tatăl acestuia a refuzat să-i dea mită.
DNA susține că Burlan-Pușcaș a primit cele 63.000 de euro în contextul judecării a două dosare penale ce priveau săvârșirea de infracțiuni cu violență: tentativă de omor calificat, șantaj, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice. Banii i-ar fi primit de la inculpați și rude ale acestora.
”Astfel, în legătură cu o cauză penală pe care inculpata a avut-o spre judecată, aceasta a primit suma de 10.000 de euro pentru a dispune înlocuirea măsurii preventive a arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu și alți 30.000 de euro pentru a dispune pronunțarea unei hotărâri de condamnare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei față de toți cei nouă inculpați judecați.
În legătură cu o a doua cauză penală pe care inculpata a avut-o spre judecată, aceasta a primit suma de 8.000 de euro pentru a dispune înlocuirea măsurii preventive a arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu și alți 15.000 de euro pentru a dispune pronunțarea unei hotărâri de condamnare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei față de patru din cei cinci inculpați judecați; cu privire la cel de-al cincilea inculpat, deși minor la data săvârșirii infracțiunii pentru care a fost judecat, inculpata a pronunțat o pedeapsă cu executare efectivă a pedepsei, deoarece tatăl acestuia a refuzat să plătească suma solicitată de magistrat”, arată DNA, într-un comunicat.
În ambele cauze, Curtea de Apel București a admis apelurile Parchetului și a pronunțat pedepse între 5 și 8 ani cu executare pentru autorii infracțiunilor.