DNA a trimis o adresă către Financial Times în care demontează minciunile lui Toader

Publicat: 07 03. 2019, 16:43
Foto: Captură B1 TV

DNA a transmis Financial Times o adresă pentru a rectifica unele informații nereale prezentate de ministrului Justiție. Asta după ce publicația a prezentat o scrisoare primită de la Tudorel Toader în care acesta motivează de ce Laura Codruţa Kovesi nu ar trebui numită în fruntea Parchetului European. (Detalii AICI)

Direcția transmite jurnaliștilor că datele pe care se fundamentează argumentația lui Toader ”nu sunt reale”, ”ceea ce este de natură a afecta valoarea de adevăr a concluziei celor expuse cu privire la activitatea DNA”.

DNA insistă să comunice că majoritatea investigațiilor pe care le-a derulat referitoare la unii magistrați au fost deschise ”ca urmare a unor plângeri/denunțuri primite de la persoane nemulțumite de soluțiile dispuse în cauze civile sau penale în care respectivele persoane au fost implicate”.

”De exemplu, pentru a susține că DNA ar fi exercitat o formă de presiune asupra magistraților care judecau în cauze penale, domnul ministru menționează faptul că nou formata secție pentru magistrați – Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție – a preluat 1422 de dosare de la DNA, iar aproape 70% au fost constituite din oficiu, nu ca rezultat al vreunei plângeri sau denunț. În realitate, la momentul începerii activității, Secția respectivă a preluat de la DNA un număr de 275 de dosare aflate în lucru, dintre care 34 sesizări din oficiu, ceea ce reprezintă un procentaj de 12 %”, transmite DNA publicației Financial Times.

Și apoi mai dă un exemplu de minciună scrisă de Tudorel Toader: ”Un alt exemplu se referă la afirmația ministrului Justiției că, pe perioada mandatului doamnei Laura Kovesi, DNA a deschis investigații față de 3420 de judecători și procurori, mai mult de jumătate din numărul total de magistrați din România. În realitate, numărul total de investigaţii privind magistrații înregistrate la DNA în perioada 01.01.2014 – 30.07.2018 (4 ani și 7 luni) a fost de 2.396, dintre care, în aceeași perioadă 1.922 au fost dosare clasate pentru ca s-a constatat că sesizările erau nefondate. Dintre aceste cauze, doar 10,4 % au fost sesizări din oficiu. Prin urmare, reiese că majoritatea dosarelor au fost deschise ca urmare a unor sesizări formulate de persoane fizice sau juridice. Mai mult, în 521 de sesizări nu apare numele magistratului sau instituția din care face parte”