Gigi Becli l-ar fi sfătuit pe Cristi Borcea să plece din țară, susțin procurorii DNA. Totodată, fostul acţionat dinamovist a declarat, marţi, la instanţa supremă, că cererea DNA privind interdicţia de a părăsi ţara nu se justifică, pentru că a ieşit de mai multe ori din ţară şi de fiecare dată a revenit şi a fost prezent la toate termenele de judecată.
„Pe 7 ianuarie, ulterior pronunţării deciziei instanţei de apel, am achiziţionat o societate comercială cu peste 300 de angajaţi. Am făcut zeci de deplasări peste graniţă, dar de fiecare dată am revenit în ţară. Toate afacerile mele sunt în România şi în total am peste 600 de angajaţi. Înainte de termenul din 11 februarie am venit în ţară, iar cu două zile înainte soţia şi copilul au venit şi ei. Am venit la toate termenele de judecată, inclusiv la trei săptămâni după ce suferisem o operaţie pe cord deschis”, le-a spus Borcea judecătorilor instanţei supreme.
De asemnea, Gheorghe Copos a declarat, marţi, la instanţa supremă, că DNA nu dovedeşte faptul că el vrea să plece din ţară, precizând că era obligat de legislaţia în vigoare să ceară deschiderea procedurii de insolvenţă în cazul clubului de fotbal Rapid Bucureşti.
„Cererea DNA consider că este profund netemeinică şi nedovedită, pentru că nu există nicio probă, niciun temei că eu am vrut, vreau sau voi pleca din ţară.(…) Întâlnirea despre care spune DNA a avut loc la Crowne Plaza, care este o instituţie publică, şi nu una privată. M-am întâlnit acolo cu avocaţi de FIFA şi UEFA”, a spus Gheorghe Copos.
Instanţa supremă judecă marţi cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie de luare a măsurii interdicţiei de a părăsi ţara în cazul celor opt oameni de fotbal judecaţi pentru fapte de corupţie în legătură cu transferarea unor jucători, care au fost condamnaţi de Curtea de Apel Bucureşti la pedepse cu închisoarea.
În rechizitoriul DNA sunt prezentate 12 transferuri ale unor fotbalişti români efectuate de la cluburile Dinamo Bucureşti, Rapid Bucureşti, Gloria Bistriţa şi Oţelul Galaţi către cluburi din străinătate, în perioada 1999 – 2005.
Este vorba despre transferurile jucătorilor Cristian Dulca – realizat în ianuarie 1999, de la clubul de fotbal Rapid Bucureşti la clubul sud-coreean Pohang Steelers, Iulian Arhire – de la clubul Oţelul Galaţi la Pohang Steelers, realizat în martie 1999, Cosmin Contra – de la Dinamo la Deportivo Alaves, realizat în iunie 1999, Ionel Ganea – de la clubul de fotbal Gloria Bistriţa la VfB. Stuttgart, din iulie 1999, Paul Codrea – de la Dinamo Bucureşti (împrumutat la FC Argeş Dacia Piteşti) la Genoa Cricket and Spa din Italia, realizat în ianuarie 2001, Florin Cernat – din februarie 2001, de la Dinamo Bucureşti la Dinamo Kiev din Ucraina, Bogdan Mara – din iulie 2001, de la Dinamo Bucureşti la Deportivo Alaves, Nicolae Mitea – din august 2003, de la Dinamo la Ajax Amsterdam, Lucian Sânmărtean – din august 2003, de la Gloria Bistriţa la Panathinaikos Atena, Florin Bratu – din septembrie 2003, de la Rapid Bucureşti la Galatasaray Istanbul, Dan Alexa – de la Dinamo Bucureşti la Guoan Beijing, în Republica Populară Chineză, realizat în luna iunie 2004 şi Adrian Mihalcea – din iulie 2005, de la Dinamo Bucureşti, la Chunnam Dragons din Coreea de Sud, informează Mediafax.
În 11 februarie, DNA a cerut instanţei luarea măsurii interdicţiei de a părăsi ţara în cazul celor opt oameni de fotbal judecaţi în dosarul transferurilor de jucători. Instanţa a amânat atunci pentru 19 februarie dezbaterea cererii DNA şi a stabilit ca judecarea recursurilor să fie reluată în 5 martie. (Detalii AICI)