DNA cere Curții Supreme prelungirea arestării preventive față de primarul suspendat al Constanței, Radu Mazăre
Direcția Națională Anticorupție cere prelungirea arestării preventive față de primarul suspendat al municipiului Constanța, Radu Mazăre.
Cererea DNA va fi judecată luni de Înalta Curte de Casație și Justiție. De asemenea, în dosar se solicită și prelungirea mandatului față de omul de afaceri Sorin Strutinscky, arestat preventiv și în alt dosar, informează Agerpres.
În 2 aprilie, Instanța Supremă a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a celor doi după ce a admis o contestație a DNA.
Mazăre este cercetat pentru trei infracțiuni de luare de mită, două de conflict de interese și abuz în serviciu.
Potrivit DNA, în perioada 2006-2009, Radu Mazăre, beneficiind de ajutorul lui Sorin Strutinsky, a solicitat și primit circa 2 milioane de euro de la reprezentanții a două societăți comerciale, în scopul facilitării emiterii documentațiilor de urbanism necesare dezvoltării unor proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intenționau să le dezvolte în Constanța.
În perioada noiembrie 2006-2013, edilul Constanței a participat la încheierea a 12 contracte între primărie și societatea controlată de el și de celălalt inculpat, în valoare totală de peste 6 milioane lei, mai arată sursa citată.