DNA anchetează construcția Arenei Naționale. Există suspiciuni de abuz în serviciu
Procurorii DNA s-au sesizat din oficiu și efectuează acte de urmărire penală in rem în cazul construcției Arenei Naționale, existând suspiciuni privind săvârșirea infracţiunii de abuz în serviciu, informează B1 TV.
În noiembrie anul trecut, Primăria București a decis închiderea Arenei Naționale pentru că acoperișul retractabil este fabricat dintr-un material neomologat în România. De altfel, din acest motiv, nici nu a fost emis un aviz din partea ISU.
Din datele cunoscute deja, ISU a dat aviz doar pentru acoperișul fix prevăzut în proiectul inițial. Apoi, proiectul a fost modificat fără a se cunoaște motivele, iar în această nouă variantă era prevăzută construcţia unui acoperiş retractabil, din alt material, aspect care impunea obţinerea unui nou aviz ISU.
După ce lucrările s-au terminat, Arena a fost deschisă, iar plata către constructor s-a făcut, deși nu exista acest aviz.
Construirea stadionului a costat 234 milioane euro, din care acoperişul a costat 84 milioane lei, mai susțin procurorii.