Procurorii DNA au dispus, joi, trimiterea în judecată a medicului Șerban Brădișteanu, de la Spitalul de Urgență Floreasca din Capitală, pentru infracțiunea de favorizare a infractorului.
Doctorul este acuzat că l-a ajutat pe Adrian Năstase după tentativa de sinucidere a fostului premier.
În rechizitoriul întocmit de procurori, se precizează că, la data de 20 iunie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători a pronunţat prin decizie definitivă condamnarea inculpatului Adrian Năstase la pedeapsa de 2 ani închisoare în regim de detenţie pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei sau autorităţii funcţiei de preşedinte al unui partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi, în aceeaşi zi, Tribunalul Bucureşti a emis mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea conţinând menţiunea expresă de încarcerare în penitenciar a persoanei condamnate Adrian Năstase.
„În condiţiile în care Adrian Năstase şi-a provocat leziuni prin împuşcare, acesta a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca București şi, cu această ocazie, inculpatul Brădişteanu Şerban Alexandru, prin atitudinea sa, a încercat zădărnicirea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei privindu-l pe Năstase Adrian.
Mai exact, medicul și-a sumat internarea lui Adrian Năstase în cadrul secției pe care o avea în grijă, în ciuda faptului că diagnosticul său medical nu necesita internarea.
În plus, inculpatul a evitat să le spună procurorilor DNA dacă Năstase poate fi încarcerat.
Astfel, implicarea doctorului în acest caz a avut drept consecință prelungirea internării în spital și amânarea momentului în care a fost dus la penitenciar, situație care i-a obligat pe reprezentanții Direcției Generale de Poliție a Municipiului București să facă demersuri legale suplimentare pentru a duce la bun sfârșit transferul acestuia.
Dosarul lui Șerban Alexandru Brădișteanu fost înaintat spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti.