DNA a cerut pedepse cu închisoarea pentru Dumitru Dragomir şi Gino Iorgulescu. Șeful LPF: „Încearcă să mă curețe de multă vreme”
Procurorul DNA a susținut luni, la instanţa supremă, că Tribunalul şi Curtea de Apel i-au achitat în mod greşit pe preşedintele LPF Dumitru Dragomir şi pe Gino Iorgulescu şi a cerut în consecinţă condamnarea celor doi la pedepse cu executare.
La termenul de luni al procesului, procurorul DNA a prezentat pe larg care sunt, în opinia acuzării, erorile comise de instanţe atunci când i-au achitat pe cei patru. O decizie definitivă în acest dosar urmează să fie luată pe 8 octombrie, transmite Mediafax.
De cealaltă parte, șeful LPF, Dumitru Dragomir, a declarat în faţa instanţei supreme, că este nevinovat în legătură cu faptele de corupţie de care îl acuză procurorii DNA.
Dragomir a arătat că şi-a dat seama că DNA „încearcă să-l cureţe” de foarte multă vreme. „Auzindu-l pe domnul procuror astăzi (luni – n.r.), mi-am dat seama de cât timp vor să mă cureţe şi nu pot. Eu cu Gino Iorgulescu am luptat pentru postul de preşedinte al LPF. Or eu vă spun că, dacă există doi oameni pe acest pământ care amândoi vor o funcţie şi după aceea rămân prieteni, eu mă împuşc. (…) Ori oi fi eu tâmpit, ori oi fi eu expirat, dar nu sunt prost. Domnul procuror nu a înţeles lucrurile de la Ligă”, a mai arătat Dragomir.
În 5 mai 2008, Dumitru Dragomir a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru luare de mită, iar Gino Iorgulescu, fost preşedinte al FC Naţional şi fost membru în Adunarea Generală a Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), a fost deferit justiţiei pentru dare de mită, spălare de bani şi participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.
Alături de aceştia, în acelaşi dosar a fost judecat şi fiul preşedintelui LPF, Bogdan-Dumitru Dragomir, pentru spălare de bani şi participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.