EXCLUSIV // Cei doi brutari din Sri Lanka ajunși în Ditrău nu știu că întreaga comunitate protestează împotriva lor: “Ei cred că sunt o senzație, că sunt primii în județul Harghita care vin din străinătate și toată lumea e curioasă!”
EXCLUSIV // Până când primarul din Ditrău rezolvă situația celor aproape 200 de cetățeni nemulțumiți de faptul că o brutărie din comună a angajat 2 srilankezi, patroana firmei susține că trebuie să regizeze un adevărat spectacol. Pentru a-i proteja aceasta îi mută pentru a treia oară într-o altă localitate, îi duce cu mașina zilnic și nu îi lasă să iasă pe stradă și mai nou a trebuit să le spună că sunt ’’o senzație” acum că majoritatea televiziunilor au dorit să vorbească cu ei. Sâmbătă primarul comunei Ditrău va încerca să calmeze locuitorii revoltați că cei doi brutari cu experiență din Sri Lanka lucrează în localitate.
’’Noi ne-am decis că nu o să fim prezenți. Domnul primar este conducătorul locuitorilor, normal că el trebuie să dea răspunsuri, dar noi suntem o firmă privată și nu cred că noi trebuie să dăm răspunsuri.
Nu suntem de acord, noi ne chinuim de 4 luni să-i aducem, nu ne-am gândit pentru că dacă legea nu ne obligă, eu nu trebuie să cer acord nici Primăriei, nici locuitorilor. Nu sunt primii muncitori străini din Sri Lanka în România. Nu ne-am gândit și nici nu ne-am așteptat la această revoltă.
Aceasta este cea mai mare problemă, preotul, nu știu la ce s-a gândit. Este ireal, este un non-sens ceea ce zice preotul, că cândva niște oameni cu naționalitate romă le-au ars casele și acum ca să nu se întâmple din nou a devenit conducătorul localnicilor care protestează împotriva celor 2 angajați.
Ei vor ca aceștia să plece de la firma noastră. Spun că noi facem pâine și că ei nu trebuie să se atingă de pâinea lor. Oricum nu mai cumpără nimeni pâinea noastră din Ditrău și nici din satele vecine, deci nu știu ce mai vor în viitor. Noi și până acum am livrat și în alte județe, Mureș, Harghita, Suceava, continuăm livrarea în județele și în orașele care ne acceptă și nu fac o legătură între migranți și oameni veniți legal pentru a munci în România„, a declarat pentru B1.ro Köllő Katalin, directoarea firmei care deţine fabrica din Ditrău.
Ceo doi brutari urmează a fi acum mutați din nou
”Mâine o să îi mutăm în Gheorgheni, sperăm că acolo o să fie un pic mai liniștit pentru ei, totuși e un oraș, pot să iasă când au timp liber pot să iasă pe stradă. Aici în Ditrău nu putem să garantăm siguranța lor. Ei nu știu ce se întâmplă exact, nu le-am spus adevărul. Ei cred că sunt o senzație, că sunt primii în județul Harghita care vin din străinătate și că toată lumea e curioasă de ei, pentru că noi am zis că ei sunt niște muncitori foarte corecți, pricepuți, chiar este așa, sunt niște brutari foarte pricepuți și cu experiență și de aia toată lumea e curioasă să-i vadă și să vorbească cu ei.
Noi îi ducem cu mașina, nu îi lăsăm singuri. Avem încă un brutar din Ungaria, ei stau cu el și sperăm să nu se întâmple nimic. Ei vorbesc foarte bine engleză, au vorbit cu ambasada, care ne ajută să fie și ei în siguranță” a mai spus patroana brutăriei.
Urmează mai multe acțiuni prin care atât firma cât și cei doi vor să li se facă dreptate pentru jignirile pe care le-au îndurat.
”Deja de 2 zile lucrăm, încercăm să găsim dovezi. Grupul de Facebook unde eram înjurați nu mai este, a fost închis, dar sunt persoane care au făcut poze și ne-au mai trimis. Deja azi am făcut plângerea la CNCD, la Consulat, am vorbit și la Ambasadă și facem tot posibilul ca să oprim preotul și pe cei care au făcut acest grup. O să facem plângere și la poliție, avocații noștri deja pregătesc hârtiile, pentru că am fost de atâtea ori jigniți, și deja și brandul nostru a avut de suferit”.
Inițial contractul cu agenția de recrutare prevedea ca firma să angajeze 7 srilankezi dar din cauza situației din Ditrău s-a amânat începerea contractului celorlalți 5.
”Am fost de atâtea ori rugați să-i trimitem înapoi acasă dar noi nu vrem. Noi suntem responsabili pentru ei, noi i-am adus și facem tot posibilul ca ei să rămână, au venit să lucreze pentru bani pentru că acasă nu au unde. Noi nu avem atâția muncitori calificați de câți avem nevoie, avem 90 de angajați, dintre care 30 de brutari, dar nu ne ajung. Noi am făcut contract pentru 7 persoane, dintre care 2 au ajuns pe data de 15 și acum nu știm cum să facem mai departe. Am vorbit și cu agenția, noi nu le vrem răul oamenilor astora, nu vrem să îi aducem într-un loc în care nu sunt în siguranță. Așteptăm să vedem, poate mâine oamenii se liniștesc. Chiar sunt oameni normali ca și noi, nu știu de ce nu vor să accepte. Nu vreau să zic că nu îi mai aducem că sperăm să putem” a mai spus Köllő Katalin.
Cei doi brutari, Piumal şi Amahinda, au 22, respectiv 49 ani, unul dintrei ei este catolic, celălalt budist şi au venit în România să îşi ajute familia, salariile din ţara lor fiind foarte mici.