Directorul Unifarm, plasat sub control judiciar pentru 60 de zile: Este acuzat că ar fi cerut 760.000 de euro mită pentru atribuirea unui contract de livrare a echipamentelor de protecție împotriva COVID-19 (FOTO)
Directorul general al Companiei Naționale Unifarm SA a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, de procurorii DNA, fiind acuzat de mai multe fapte de corupție în legătură cu un contract de achiziție a echipamentelor de protecție împotriva infectării cu coul coronavirus, se arată într-un comunicat de presă al DNA.De altfel, compania Unifarm a fost cea care, de la începutul epidemiei de coronavirus în România,s-a ocupat de achiziția de materiale, măști de protecție și combinezoane.
Directorul general al Unifarm, sub control judiciar, într-un dosar privind achiziția de echipamente de protecție în contextul pandemie de coronavirus
Ionel Eugen Adrian este acuzat de procurorii anticorupție de luare de mită, abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, complicitate la trafic de influență, instigare la fals intelectual, folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane.
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea
”În calitate de director general al C.N. Unifarm SA, inculpatul Ionel Eugen Adrian ar fi pretins 760.000 euro unui intermediar ce reprezenta o societate comercială pentru ca CN Unifarm SA, companie de stat, să atribuie un contract de achiziție a echipamentelor de protecție împotriva infectării cu virusul COVID 19 (250.000 de combinezoane și 3 milioane de măști chirurgicale)”, se arată în comunicatul DNA.
Potrivit anchetatorilor, contractul a fost încheiat cu o firmă privată, în luna martie a acestui an, fără a fi respectate prevederile legale. În plus un milion de măști livrate și recepționate în prima tranșă de Unifarm SA erau neconforme. Acestea nu erau măști chirugicale, ci erau simple măști de protecție care nu respectau standardele prevăzute în contract, fiind practic alte tipuri de echipamente de protecție decât cele convenite.
Ionel Eugen Adrian este acuzat, printre altele,de luare de mită
Procurorii DNA mai precizează că, în calitatea sa de director general al Unifarm, Ionel Eugen Adrian ar fi determinat un funcționar din cadrul instituției să ateste în documentele privind atribuirea contractului că negocierea a fost purtată cu reprezentantul legal al firmei care a livrat echipementele. În realitate, însă negocierea a avut loc între Ionel Eugen Adrian și un intermediar, la un restaurant din Capitală.
”Pentru acest „serviciu”, persoana intermediară a pretins de la reprezentanții societății comerciale, pentru sine și pentru funcționari din CN Unifarm SA, suma de 5.810.175 lei, reprezentând un procent de 18% din valoarea totală a contractului încheiat cu Unifarm. Din această sumă, inculpatul Ionel Eugen Adrian urma să primească suma de 760.000 euro convenită cu intermediarul. Din cauză că societatea comercială furnizoare nu a achitat intermediarului nicio sumă din procentul de 18 % convenit , inculpatul Ionel Eugen Adrian, în calitate de director general al C.N. Unifarm S.A a decis rezilierea unilaterală a contractului”, se mai arată în comunicatul DNA.
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea
În cele din urmă, din totalul echipamentelor prevăzute în contract a fost livrată și plătită doar o parte. Este vorba despre 1 milion de măști care s-au dovedit a fi neconforme și 26.000 de combinezoane.
Procurorii mai notează că în prin aceste fapte s-ar fi prodis un prejudiciu de 2.380.000 lei companiei Unifarm SA.
DNA:Ionel Eugen Adrian ar fi dobândit calitatea de director general alUnifarm SA în mod ilegal
Totodată, anchetatorii menționează că Ionel Eugen Adrian ar fi ajuns să ocupe funcția d director Unifarm cu încălcarea prevederilor legale.
”Concret, în calitate de membru și președinte al Consiliului de Administrație al Companiei Naționale Unifarm SA, acesta ar fi votat, la ședința din aceeași dată, numirea sa ca director general al CN Unifarm SA. Or, dispozițiile OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice interzic în mod expres ca președintele Consiliului de Administrație să fie numit și director general, aspect ignorat de membrii Consiliului de Administrație, printre care și Adrian Ionel. Acesta a emis și a semnat Decizia nr. 46 din 06.06.2016, în urma căreia a obținut venituri nete în cuantum de 498.722 lei (în perioada 14 iulie 2016-25 mai 2020)”, mi arată sursa citată.
În cele 60 de zile în care este vizat de măsura controlului judiciar, Ionel Eugen Adrian nu își poate exercita funcția de director general și membru în Consiliul de Administrație al C.N. Unifarm SA, nu are voie să părăsească teritoriul Municipiului București și județul Ilfov, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului și are interdicția de a comunicat direct sau indirect cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar.