Directorul Spitalului Clinic de Urgență ”Sfântul Ioan” din București, demis în urma unei vizite neașteptate a ministrului Bănicioiu
Managerul Spitalului Clinic de Urgenţă “Sfântul Ioan”, Roberto Lazăr, a fost demis, miercuri, de către ministrul Sănătății, Nicoale Bănicioiu, după ce a constatat „disfuncţionalităţi” în funcţionarea Unităţii de Primiri Urgenţe, dar şi la nivelul modului general de organizare a activităţii spitalului, relatează Evenimentul Zilei.
Decizia a fost luată după ce mai mulţi pacienţi s-au plâns de neajunsuri şi de condiţiile precare din spital.
Mai multe spitale din țară von fir controlate, în perioada următoare, de către inspectorii Direcţiilor judeţene de Sănătate Publică.
“Am efectuat o vizită inopinată la Spitalul Sfântul Ioan, în urma unor sesizări, pentru a vedea modul în care pacienţii sunt trataţi şi cum funcţionează acest spital. În urma neregulilor constatate la faţa locului, am decis să îl demit pe directorul spitalului. Cred că trebuie să redăm spitalele pacienţilor. Spitalele trebuie să deservească pacienţii, care plătesc asigurări şi au tot dreptul să fie trataţi decent”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.