Directorul RCS&RDS – DIGI, Serghei Bulgac, urmărit penal pentru spălare de bani (VIDEO)
Directorul general al RCS&RDS, Serghei Bulgac, este urmărit penal de DNA pentru spălare de bani, informează chiar un comunicat al companiei.
"La data de 16 mai 2017, Dl. Serghei Bulgac, Directorul General (Chief Executive Officer) al Societății și al RCS & RDS S.A., a fost înștiințat în mod oficial cu privire la efectuarea urmăririi penale față de acesta în calitate de suspect, în legatură cu săvârșirea infracțiunii de spălare de bani", informează compania.
"Posibilitatea întâmplării acestui lucru pe parcursul desfășurării anchetei DNA a fost anticipată și adusă la cunoștința investitorilor în cadrul Prospectului. Societatea continuă să coopereze deplin în cadrul anchetei și consideră că RCS & RDS S.A. și actualii și foștii membri ai conducerii sale au acționat corect și în conformitate cu legea. În prezent Societatea nu anticipează că investigația va reprezenta o interferință semnificativă în ce privește desfășurarea operațiunilor sale curente", se arată în comunicatulRCS&RDS.
Directorul RCS&RDS – DIGI, Serghei Bulgac, urmărit penal pentru spălare de bani
#DIRECT_ONE_nkdsbd#
La începutul acestei luni, DNA l-a pus sub acuzare, pe Dumitru Dragomir, fost preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, pentru luare de mită şi complicitate la spălare de bani, în dosarul privind asocierea dintre firma Bodu SRL, controlată de acesta, şi RCS & RDS.
Procurorii anticorupție au mai dispus, în același dosar, efectuarea în continuare a urmăririi penale față de Ioan Bendei — la data faptelor administrator al RCS & RDS, pentru dare de mită și spălare de bani, Alexandru Oprea — la data faptei CEO și președintele consiliului de administrație al companiei de cablu, pentru complicitate la dare de mită, Mihai Dinei — la data faptelor coordonatorul activității juridice al companiei, pentru complicitate la dare de mită și complicitate la spălare de bani, Florin Bogdan Bădiță — la data faptelor administrator al Bodu SRL, pentru complicitate la luare de mită și spălare de bani, precum și față de Bogdan Dumitru Dragomir — la data faptelor asociat unic al Bodu SRL, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la luare de mită și complicitate la spălare de bani.
Ulterior, Digi Communication a anunţat că ea însăşi este suspectată de procurori.