Directorul Institutului Național de Fizică a Pământului, Mircea Radulian, a declarat luni, în cadrul unei intervenții telefonice în cadrul emisiunii „România acum”, de pe B1 Tv, că nu poate spune cu exactitate dacă țara noastră va fi lovită de un cutremur mare, în acest an, așa cum anunța seismologul George Purcaru.
Radulian spune că prin metodele existente în acest moment, cutremurele nu pot fi prezise, însă precizează că nicio zonă din țară nu poate in neglijată.
„Părerea mea este că nu se pot prezice cutremure în momentul de față prin nicio metodă pe care o avem la dispoziție. Cutremurele mari sunt rare, iar aparitia lor este aproape imposibil de prevăzut cu exactitate. Există un caz în China, unde se poate face o astfel de predicție. Când faci o predicție de cutremure ar fi bine să ai o metodă prin care să explici, să argumentezi cât mai științific ceea ce prognozezi. Nu putem neglija nicio zonă potențial seismică. Chiar dacă nu sunt mari ca cele din Vrancea, în anumite condiții pot produce anumite pagube”, a precizat Mircea Radulian.
În ceea ce privește cele nouă cutremure produse în această lună în județul Galați, directorul INFP a spus că nu este un lucru neobișnuit.
„Este firesc în sensul în care vorbim de o frecvență de cutremure. Cutremurele de suprafață de multe ori sunt însoțite de zgomote. Undele seismice când ajuns la suprafața scoarței, din cauza presiunii, pot să elimine gaze sau alte fluide care există în zona respectivă, prin fisurile scoarței. Am trimis o echipă, noi măsurăm în timp real, le analizăm și apoi o să tragem niște concluzii legate de aceste fenomene”, a declarat Radulian.