Doctorul Costel Siserman, directorul Institutului de Medicină Legală (IML) din Cluj Napoca, a fost demis, marți, din funcție, în urma scandalului cadavrelor decapitate. În locul acestuia a fost numit interimar doctorul Marius Vartic, fostul director al instituției, relatează Evenimentul Zilei.
Doctorul Siserman a fost acuzat că a permis unor chirurgi esteticieni din Germania și Italia să facă practică pe cadavrele unor oameni ai străzii, aceștia din urmă decapitând trupurile neînsuflețite. Trupurile acestora urmau să fie îngropate de Primăria Cluj Napoca.
În momentul în care medicul legist care răspunde de laboratorul de prosectură a întocmit formele de predare a cadavrelor, a observat că acestea erau decapitate.
În urma constatării, chirurgii esteticieni din Germania și Italia au fost acuzați că au decapitat cadavrele și nu au luat nicio măsură pentru a îndepărta leziunile vizibile produse.
Un oficial din cadrul anchetei a spus că, legal, se pot face studii pe cadavre, însă, fără a se lăsa urme vizibile. Mai mult, în cateva cazuri, capetele au fost cusute la trupuri diferite.
”Legal se pot face studii pe cadavre dar fără a afecta capul și zona mâinilor. În cazul de la IML Cluj, cadavrele au fost mutilate total, acestea fiind decapitate. Ulterior, cei care au efectuat aceste studii nu au luat măsurile legale și morale de a le coase capetele înapoi. Abia după ce s-a descoperit situația s-a luat decizia ca aceste capete, care în prima fază nu au fost găsite, să fie cusute de trupurile oamenilor străzii. Cu siguranță, în două situații, capetele au fost cusute la trupuri diferite”, a declarat același oficial.