Directorul general FC Petrolul și doi acționari ai clubului au fost reținuți pentru evaziune fiscală și spălare de bani

Publicat: 25 11. 2014, 21:30

Directorul general al clubului de fotbal Petrolul Ploieşti, Marius Bucuroiu, Daniel şi Nicolae Capră, toţi trei acţionari ai clubului, şi alte patru persoane au fost reţinuţi, marţi seară, de procurori în dosarul privind infracţiuni cu un prejudiciu de peste 15 milioane de euro.
Conducerea clubului de fotbal Petrolul Ploieşti este suspectată de evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu estimat la 15.400.000 de euro, transmite Mediafax.

Printre cei reţinuţi se numără acţionarii principali ai clubului de fotbal ploieştean, fraţii Daniel şi Nicolae Capră, dar şi directorul general al clubului, Marius Bucuroiu, care deţine, de asemenea, acţiuni la club.

În acelaşi dosar, au fost reţinute alte patru persoane, administratori ai unor firme prin care s-ar fi derulat operaţiuni financiare fictive.

Soţiile lui Daniel Capră şi Nicolae Capră, care au, de asemenea, calitatea de suspecţi în dosar, nu se numără printre cei reţinuţi, a precizat procurorul Ionuţ Botnaru.

În cursul zilei de miercuri, toate cele şapte persoane vor fi prezentate instanţei cu propunere de arestare preventivă.