Directorul DSVSA Vaslui, Nelu Munteanu, a avut o intervenție în cadrul Știrilor B1 TV, prezentate de Irina Petraru, unde a dat mai multe detalii despre cazul de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni și ce s-a găsit în urma verificărilor.
“Încă de ieri noapte, noi am desemnat două echipe care au mers, una din ele a mers la Mănăstirea Florești, iar cealaltă la Spitalul din Murgeni. Echipa care a mers la Mănăstirea Florești a verificat bucătăria respectivului locaș nu s-a mai găsit pește din lotul, care a fost folosit în meniul administrat către spital. Într-o ladă frigorifică erau 114 kg de pește din diferite specii, dar care era folosit doar pentru hrana viețuitorilor de la mănăstire.
Dat fiind faptul că bucătăria mănăstirii nu avea înregistrare sanitară veterinară, mănăstirea a fost amendată cu 40.000 de lei.
În obiectivele noastre de control oficial intră acele unități care sunt înregistrate, respectiv autorizate sanitar-veterinar, ori în cazul Mănăstirii de la Florești nu a existat acest aspect, deci unitatea nu era autorizată. La nivel de județ Vaslui, nu sunt astfel de unități autorizate. Nu știu cum stau lucrurile la nivel de țară.
Meniul pregătit de către Mănăstirea Florești și dus la Spitalul Murgeni a constat din ciorbă de legume cu perișoare din pește și pește pangasius, pește prăjit, cu pilaf.
Peștele care a făcut obiectul meniului a fost achiziționat de către mânăstire cu acte în regulă de la un depozit din Bârlad. Noi am făcut verificări la respectivul depozit, astăzi, cu ajutorul unei echipe constituită din colegi inspectori și am constatat că respectivul depozit a achiziționat o cantitate de 180 kg pește pangasius congelat de la o firmă de distribuție din Arad, cu acte în regulă. În momentul vizitei noastre la respectivul depozit, nu mai era nicio cantitate de pește din respectivul lot, toată cantitatea fiind distribuită către consumatorii finali, fără ca noi să avem vreo sesizare din teritoriu că ar fi ceva probleme.
Declarația părintelui stareț este că au mâncat și 10 persoane, conviețuitori ai respectivului locaș de cult și care nu au acuzat. Noi nu avem convingerea că lucrurile au stat tocmai așa. Este declarația părintelui stareț, dar cert e că niciunul din conviețuitorii locașului nu au acuzat semne clinice de boală.”
Directorul DSVSA a fost întrebat dacă s-a dovedit că vina pentru toată această situație este din cauza peștelui.
“Nu avem convingerea, o altă echipă a instituției noastre a descins la Spitalul Murgeni și au făcut o anchetă până spre orele dimineți,i până la 4, 4 și jumătate.
La unitate s-au verificat și celelalte alimente, care au intrat în hrana pacienților internați. În ziua respectivă, pacienții internați au mai consumat și conserve din pește de diferite sortimente și salată de icre. Toate proveneau de la 2 depozite, cumpărate cu acte în regulă, respectivele produse erau în termen de valabilitate, erau păstrate în condiții corespunzătoare în magazia spitalului și au fost procurate de la 2 depozite din Bârlad. Noi am făcut trasabilitatea respectivelor produse, am găsit dintr-o cantitate de 405 bucăți conserve achiziționate de respectivul depozit, respectiva societate, 300 au fost livrate către spital cu acte în regulă.”