Directorul CNCAN, audiat la DNA, după ce a fost prins luând mită 2.500 de lei
Radu Viorel Gheorghe, directorul Direcției Supraveghere Utilizare Radiații Ionizante din cadrul Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN), a ajuns marți la sediul DNA, unde va fi audiat, după ce procurorii l-au prins în timp ce lua mită, informează B1 TV.
Acesta a fost prins în flagrant în timp ce lua mită de 2.500 de lei pentru ca în calitatea sa de director să urgenteze emiterea unor autorizații speciale unei persoane juridice.
Directorul CNCAN este suspectat de procurori că ar condiţiona efectuarea inspecţiilor pe teren de către inspectorii aflaţi în subordinea sa, inspecţii ce sunt obligatorii pentru emiterea autorizaţiilor în domeniu, şi urgentarea emiterii autorizaţiilor, de remiterea unor sume de bani cuprinse între 2.000 şi 5.000 de lei.
Autorizațiile erau necasare unei societăți care are ca obiect principal de activitate activități de testări și analize tehnice şi care pentru realizarea obiectului de activitate are nevoie de obținerea unor autorizații speciale în domeniul nuclear emise de către Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare ( CNCAN).