Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat joi că a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare cu privire la săvârşirea de către directorul general al Regiei Autonome Aeroportul Satu Mare, Mihai Pătraşcu, a infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.
ANI precizează într-un comunicat că directorul general Dorin Mihai Pătrașcu s-a numit pe sine manager într-un proiect finanţat cu fonduri externe.
Astfel, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către PĂTRAȘCU DORIN MIHAI a infracțiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal.
Acesta ar fi semnat o serie de decizii prin care a fost desemnat membru în cadrul unui proiect finanțat din fonduri externe nerambursabile, respectiv manager de proiect în cadrul unui alt proiect finanțat din fonduri externe nerambursabile.
În calitatea de manager de proiect, a beneficiat în anul 2022 de stimulente din bugetul proiectului în cuantum de 14.897 Lei.