Directorul Aeroportului din Cluj, trimis în judecată pentru luare de mită

Directorul Aeroportului din Cluj, trimis în judecată pentru luare de mită

David Ciceo, directorul Aerportului din Cluj-Napoca, a fost trimis în judecată după ce Curtea de Apel Cluj a admis dosarul considerând că procurorii DNA au administrat în mod legal probele care fac obiectul infracțiunii de luare de mită.

Tot în acest dosar este trimis în judecată și omul de afaceri Ioan Bene, cel care i-ar fi dat mita lui Ciceo un imobil de locuit, care ulterior a fost si finisat de firma omului de afaceri Ioan Bene (Construcții Napoca), conform Actual de Cluj.

Ioan Bene este omul de afaceri clujean care a fost prins în urmă cu o săptămână în Italia după ce a fost pus în urmărire internațională pentru că a fugit din țară înainte să fie condamnat definitv 3 ani și 8 luni de închisoare cu executare în dosarul fostului președinte al Consiliului Județean Cluj Horia Uioreanu.

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a celor doi – David Ciceo și Ioan Bene – încă de anul trecut, însă în cadrul Camerei Preliminare, judecătorii au apreciat că unele probe din rechizitoriu nu ar fi fost administrate legal. Procurorii au contestatat decizia la Curtea de Apel și au obținut câștig de cauză. Judecătorii Curții de Apel s-au pronunțat, marți, în favoarea procurorilor DNA, menținând toate probele din rechizitoriu și dispunând trimiterea celor doi în judecată.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`