Șeful Administrației Porturilor Maritime: E o aglomerare de mărfuri în Portul Constanța, dar nu e un blocaj sau o criză extremă. Cele 4.800 de containere de Ucraina, în curs de expediere sau formalități vamale (VIDEO)

Șeful Administrației Porturilor Maritime: E o aglomerare de mărfuri în Portul Constanța, dar nu e un blocaj sau o criză extremă. Cele 4.800 de containere de Ucraina, în curs de expediere sau formalități vamale (VIDEO)
Foto simbol: Hepta.ro / MMA / Stefan Ciocan

Directorul general al CN Administrația Porturilor Maritime, Florin Goidea, susține că în Portul Constanța Sud – Agigea există într-adevăr o aglomerare de mărfuri, însă nu este un blocaj sau o situație extremă. „Toate cele 4.800 de containere, vorbesc de cele de Ucraina, sunt în curs de expediere sau formalități vamale”, a spus oficialul, duminică, la Special B1 cu Nadia Ciurlin.

Șeful Administrației Porturilor Maritime, pe B1 TV, despre situația din Portul Constanța: „Este într-adevăr o aglomerare, dar nu este o situație de criză extremă”

Florin Goidea spune că operatorii portuari „sunt privați și își desfășoară propria lor activitate economică și comercială”.

„În primul rând, trebuie să punctăm că este o situație deosebită aceasta cu Ucraina, la care trebuie să ne adaptăm toți (…). Totodată, trebuie luat în considerare și faptul că toate mărfurile care aveau destinația finală Ucraina și Republica Moldova, deoarece se descărcau prin porturile ucrainene, mergeau într-o țară non-UE, aici noi suntem țară UE și a trebuit foarte mult să se lucreze. Aici există regulamente vamale, există anumite reguli. În sensul acesta, vreau să vă spun că autoritățile toate, toate, toate am depus eforturi pentru fluidizarea traficului, pentru expedierea cât mai repede a mărfurilor din port, iar aici discutăm de aglomerări în anumite terminale, și nu de blocaje”, a adăugat el.

Oficialul susține că „nu există mărfuri abandonate”.

„Containere au fost în jur de 9.000 care în mod normal se duceau în porturile ucrainene, care au fost expediate. Este foarte adevărat că este o aglomerare de mărfuri și mărfuri generale în Portul Constanța Sud – Agigea, dar nu este un blocaj”, a continuat Florin Goidea.

Întrebat dacă este adevărat că există firme ucrainene care nu au bani să ridice mărfurile și blochează portul, directorul general al CN Administrația Porturilor Maritime a negat.

„În primul rând, vama și-a mărit numărul de personal, s-a mărit programul de expediere a containerelor. În același timp, ați văzut cât de urgent s-a luat măsura privind căile ferate din port. Până acum s-au scos aproape 400 de vagoane, într-un timp atât de scurt, ceea ce nu s-a făcut în 25 de ani”, a mai spus Florin Goidea.

Întrebat despre zvonurile potrivit cărora ar exista firme românești care nu își pot expedia mărfurile din cauza traficului crescut de mărfuri pentru Ucraina, Florin Goidea a explicat: „Aceasta este politica directă și responsabilă a operatorilor portuari, care o fac. Noi, autoritățile, căutăm să fluidizăm acest trafic, să le creăm toate condițiile, astfel încât ei să își expedieze cât mai repede mărfurile. Este într-adevăr o aglomerare, dar nu este o situație de criză extremă”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:18 - Două femei au pierdut mii de euro, după ce s-au îndrăgostit de un bărbat de pe Facebook. Ce le promitea victimelor
20:47 - Dan Barna: Suntem în fața unui vot prin care definim viitorul. Singurul candidat care poate să lupte cu ceea ce înseamnă PSD, PNL, AUR, toată această structură care a încolăcit ca un șarpe România, este Elena Lasconi (VIDEO)
20:45 - Un bătrân din Slatina a fost bătut de tânărul pe care îl avea în gazdă. Bărbatul are șanse minime de supraviețuire
20:43 - Dan Barna: Românii au de ales între vechiul sistem PSD – PNL și Elena Lasconi, omul fără legătură cu sistemul / Ciucă și Ciolacu sunt motivele pentru care oamenii au sărăcit / Simion a fost marioneta PSD ani de zile în Parlament (VIDEO)
20:18 - Nicușor Dan a spus cine poate vota la referendum: “Cei care au buletin de București sau viză de flotant, indiferent de când s-a luat viza”. Tot ce trebuie să știe cei care vor alege să voteze la cele 3 întrebări (VIDEO)
20:04 - Dani Oțil, surprinză romantică pentru Gabriela Prisăcariu, cu ocazia aniversării ei. Gestul prezentatorului i-a uimit pe fani
19:38 - Nicușor Dan: Nu se fac mari investiții în București pentru că banii sunt distribuiți prost. Primăriile de sector primesc de 3 ori mai mulți bani decât noi, deși noi avem mai multe atribuții decât ei. Așa se duc banii pe tot felul de prostii (VIDEO)
19:36 - Nicușor Dan: Este un grad uriaș de ilegalitate la sectoarele din București în ceea ce privește emiterea autorizațiilor. Asta e calea cea mai simplă de a reveni în legalitate (VIDEO)
19:24 - Mai mulți copii de la o grădiniță din Timișoara, transportați la spital. Cei mici au acuzat stări de rău
19:03 - Gheorghe Falcă: Cred că acest parteneriat al PNL-ului cu administrațiile locale poate să dinamizeze viața din România în momentele grele prin care vom trece în 2025 (VIDEO)