Directorul adjunct al DGFP Timiş, Gabriela Ionescu, şi concubinul său, reţinuţi de DNA pentru trafic de influență

Publicat: 20 12. 2011, 21:19
Foto: evz.ro

Directorul adjunct al Direcţiei Finanţelor Publice Timiş, Gabriela Ionescu, şi concubinul său, Dinu Călin, au fost reţinuţi, marţi după-amiază, de procurorii DNA Timişoara, fiind suspectaţi de luare de mită şi trafic de influenţă, respectiv complicitate la dare de mită şi trafic de influenţă.

Gabriela Ionescu urmează să fie miercuri prezentată instanței cu propunere de arestare preventivă, informează Mediafax.

Potrivit Ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale întocmite de procurori, în cursul anului 2011, Gabriela Ionescu a pretins şi primit, atât direct cât şi prin intermediul lui Călin Ioan Dinu, în repetate rânduri, de la un denunţător, sume de bani şi bunuri în cuantum total de 88.273 lei.

„În schimbul foloaselor, inculpata Ionescu Gabriela l-a asigurat pe denunţător că se va îngriji personal ca societăţile comerciale ale denunţătorului să beneficieze de o protecţie constantă, în sensul că, în virtutea atribuţiilor funcţiei de conducere, va face în aşa fel încât DGFP Timiş să nu efectueze constatări de natură a atrage răspunderea juridică a societăţilor administrate de denunţător”, se arată într-un comunicat de marţi al DNA.

Potrivit avocatului acesteia, Daniel Sabou, Gabriela Ionescu nu a dat declaraţii procurorilor în timpul audierilor de la sediul DNA Timişoara, aceştia neavând „niciun fel de probe” împotriva clientei sale.

Avocatul a spus că bărbatul dus la audieri în acelaşi caz, Dinu Călin, a fost reţinut pentru complicitate la dare de mită şi trafic de influenţă.

În cursul dimineții zilei de marți au avut loc mai multe percheziții la biroul Gabrielei Ionescu, la finalul acestora ea fiind ridicată și dusă la audieri la sediul DNA din Timișoara.