România trebuie să își creeze singură circumstanțele, care să facă posibilă o reunire cu Republica Moldova, consideră fostul deținut politic Dinu Zamfirescu, membru al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității.
„Actualmente, UE nu ne va sprijini într-o revendicare de genul acesta. Nu ne va sprijini nici NATO, din care facem parte, și doar o anumită conjuctură internațională, care ar putea fi creată. Un singur lucru putem noi cere, să ținem trează această problemă și să o cerem”, a explicat, miercuri seară, Dinu Zamfirescu.
El a fost invitatul Asociaţiei Culturale Pro Basarabia şi Bucovina şi al Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei la o discuție despre comunitățile de români de peste granițele actuale, într-o seară deschisă de soprana Teodoroa Constantinescu cu două interpretări din Alexei Mateevici și Constantin Mandicevschi.
Domnul Dinu Zamfirescu a răspuns la întrebările gazdei sale, doctorandul în istorie Tudor Vișan Miu, şi ale oaspeţilor din sală, relatând prima sa întâlnire cu un grup de basarabeni (refugiaţii din 1944).
„Eu cred că e foarte posibil, ca Republica Moldova să facă o reunire cu România. Este o posibilitate care nu poate fi exclusă, pentru că nu ar contraveni cu nicio prevedere de care să fim noi legați, fie că vorbim despre Europa sau NATO. Actul de la Helsinki ne permite acest lucru”, a subliniat Dinu Zamfirescu.
Fostul deținut politic a făcut precizări despre memoriile adresate Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (ex. Belgrad, 1978) în care a prezentat şi încălcarea drepturilor basarabenilor din Bucovina, Basarabia şi Herţa, precum şi textele (precum textul Basarabia şi Bucovina – dintotdeauna româneşti, publicat într-un volum editat de Asociaţia Pro Basarabia şi Bucovina în 1984, şi reprodus în volumul O viaţă… Tudor Vişan-Miu în dialog cu Dinu Zamfirescu) în care arată că autorităţile comuniste s-au conformat politicii sovietice privind teritoriile româneşti.
În încheiere, Dinu Zamfirescu, membru în CNSAS, le-a adresat un mesaj optimist basarabenilor și a reiterat că România este cea care trebuie să creeze „realitatea” propice reunificării teritoriale.
„Să se mențină cel puțin așa cum sunt. Cred că oamenii din actuala Republică Moldova sunt suficient de maturi ca să știe ce trebuie să facă, pentru că aceste alegeri locale, care au avut loc, oarecum merg către pesimism, dar acest lucru nu înseamnă neapărat că trebuie să ne îndreptăm într-acolo. Sigur că au fost influențe, au fost tot felul de mijloace folosite ca să se ajungă la această situație actuală, de astăzi, dar tot așa, pot fi create situații. Cred că și autoritățile românești trebuie să se implice”, le-a transmis Dinu Zamfirescu locuitorilor Republicii Moldova.